Geniul istoriei, combinat cu blestemul contamporaneității, cu implacabila și sup

Geniul istoriei, combinat cu blestemul contamporaneității, cu implacabila și superba (deși nu întotdeauna superba) trecere a timpului, a făcut ca eu să fiu unul dintre aceia care a fost contemporan cu trecerea în neființă prin intoxicarea subită cu metale grele a unui alt președinte, deci acesta este al doilea pe care îl îngrop, îl îngrop psihologic, adică am liniștea că este exclus să sufăr de de deranjul proximității, că acum nu mai pot să dau nas în nas cu el când mă mai duc prin Primăverii ca să înjur sensurile și SPP-ul. Acesta a murit de moarte bună, deși plin de dosare, unele la fel de grele ca metalele ăluilalt, ceea ce face ca trecerea lui în neființă (zic „neființă” căci nu era creștin, deși își făcea de zor și el cruci false, de politician, pe la evenimente) să fie oarecum la fel de simbolică precum a celuilat, fiindcă situația lui juridică din momentul plecării în raiul activiștilor comuniști este nu mai puțin decât o prefigurare a situației juridice a multor politicieni (și nu numai) în momentul în care vor da ortul popii, rabinului sau nimănui. Într-un fel, să mori cu dosare pe rol este țeapa supremă, iar imediat sub ea, pe locul al doilea, vine țeapa cu ”să mori cu datorii”, iar aceste datorii să fie de două feluri, patrimoniale și/sau morale. Am bănuiala că atunci când Băsescu a salutat catafalcul, a salutat un țepar mai mare ca el. Dintre toți, numai Băsescu a înțeles. Un înțelept.


Sursa