Eu știu exact când intră la joc intelectualii și principialii, fiindcă atunci, î

Eu știu exact când intră la joc intelectualii și principialii, fiindcă atunci, în comentariile la unele dintre melodiile Meșterului Manele, încep să apară înjurături. Înainte mă miram de faptul că atunci când eu pamfletuiesc un om politic, susținătorii ăluia vin să mă înjure pe mine, când logica și echilibrul naturii ar cere, dimpotrivă, ca susținătorii să mă ignore pe mine și încă și mai dihai să se apuce îl laude pe omul politic, să îl aprecieze și mai mult, tocmai ca să contrabalanseze eventualul efect de depreciere iscat de mine. Mă miram că, atunci când eu scriu că ”Bolojan a dat-o de gard”, bazându-mă pe date oficiale, pe cifre și nu îl ultimul rând, pe portofelul meu, suținătorii lui Bolojan nu intră să comenteze, ”ba nu, Georgescule, nu ai dreptate, Bolojan a înregistrat numai succese, oamenii trăiesc mai bine, iată cifrele, dar ce zic eu de cifre, uită-te la mine, cum am prosperat!”. De ce postacii îmi zic mie ”ești un dobitoc”, în loc să-mi zică ”Bolojan este un geniu”? Mă miram, dar acum nu mă mai mir. Am înțeles că ăia care mă înjură pe gratis, din convingere (fiindcă sunt alții care sunt plătiți să înjure, bravo, e un job, respect!), resimt pamfletele mele muzicale într-un mod foarte personal, personal de maniera că omul simte că ”dai în Bolojan, dai în mine”. Invers de cum era pe vremuri, ”dai în mine, dai în fabrici și uzine”, acum e ”dai în fabrici și uzine, dai în mine”. Explicația este că omul s-a identificat atât de mult cu obiectul adorației sale, încât fenomenul ține deja de magia voodo, înfigi un ac într-o păpușică aici și țipă unul de Oradea: ”aoleu!”. Până la un punct e normal. Și eu sunt rezervat față de aceia care nu sunt fani Seinfeld, soldatul Svejk, Don Quijote, Caragiale și Rolling Stones, dar, la naiba, încă nu-l spurc instantaneu pe unul care zice că Seinfeld e o tâmpenie. Nu. Fac un pas în lateral și-l las să-și plătească singur berea. Atât. Alt aspect este acela care ține de pesedism, în sensul că, mai nou, cine dă în Bolojan este pesedist (acum o săptămână era aurist și georgist, iar anul trecut era putinist). Acum, brusc, cine-l pizduiește pe Bolojan este pesedist! De neînțeles, mai ales că nu eu sunt acela m-am făcut frate de cruce cu pesedeul la guvernare, ci tocmai ăla care mă face pe mine pesedist. Inexplicabil. Or, la mine, dacă ceva a devenit inexplicabil în societate, este semn că și-au băgat securiștii coada acolo. Pe cale de consecință, cine vine la mine pe wall să comenteze că sunt dobitoc fiindcă dau în Bolojan și că sunt pesedist, să știe că l-am trecut în carnețel ca fiind securist. Poate că nu e, poate că încă nu e, dar din punctul meu de vedere are suflet de securist. Așadar, dacă mai intrați la mine pe wall să mă înjurați, să știți că v-ați dat demisia de la civili, adică de la oameni normali, oameni care nu-s nici pentru, nici contra a ceva, ci doar le zic lucrurilor pe nume, așa cum se prezintă ele în acel moment, e de căcat, căcat îi zic, e parfum, șanel se numește. V-ați dat demisia de la civili, v-am scris la securiști. Eu civil, voi securiști. Așa s-au așezat piesele pe tablă. Și de-acum înainte, depinde doar de felul în care decurg evenimentele. Dacă câștigă ai voștri, Volga neagră scrie pe mine. Dacă nu, m*ie scrie pe voi. Deci, comentați, na. Istoria va decide. Dar, până atunci, eu sunt cel care contez și însăși Uniunea Europeană mă protejează. Scrie pe toate gardurile: ”Libera exprimare. Protejăm ceea ce contează.” Așadar, pe scurt și deocamdată: m*ie, securiștilor! Avantaj eu.

Sursa