Giuseppe Verdi (1813 – 1901)
La Traviata
– De ce tușești așa, ești ftizică? – întrebă Alfredo, mai mult ca să spună ceva.
Violetta își ascunse batista însângerată și improviză:
– Nu cred. Doctorul Grenvil zice că ar fi o bronșită…
– Păi, nu mai ieși așa decoltată, că nu mai ai optsprezece ani! Sau, cel puțin, pune-ți un șal…
Odinioară, la Paris, Alfredo îi sugera taman contrariul, îndemnând-o să se facă cât mai lejeră. De la o vreme, însă, mesele de joc păreau să-l atragă mai mult.
Uneori, Annina încerca să intervină:
– Ai mai vândut parte din bijuterii, ca să achiți chiria cât ați stat la conac! Acum, dacă nu pui piciorul în prag, ăsta ar fi în stare să te ruineze de tot!
– Bine… – zicea Violetta, cu gândul la frumoasele vremuri de odinioară, dispărute ca într-un hău.
În schimb, se înțelegea tot mai bine cu Giorgio, tatăl lui Alfredo. Acesta căutase oarecând să-i despartă pe cei doi, însă, treptat văzu că mai degrabă te poți bizui pe fosta curtezană decât pe fiul său destul de imatur, și-și schimbă atitudinea.
– Cică, Alfredo este aristocrat! – bombănea câteodată. Adică, pierde vremea pe la baluri și, mai nou, la jocul de cărți! Din muzică nu pricepe nimic, că-i Giuseppe Verdi sau Michael Jackson, pentru el e tot aia, nici măcar nu-i deosebește! Când citește, rar, câte ceva, îi este totuna dacă-i o inscripție dintr-un closet sau Mircea Cărtărescu! Tot ce a înțeles el din aristocrație este să strice banii, adică, pe-ai mei și, din cât mi s-a șoptit, și pe-ai tăi!
– Ei, o parte! – făcu femeia, împăciuitoare. Acum, am devenit și eu mai atentă…
Spre deosebire de Alfredo, care doar făcea conversație, Giorgio se îngrijoră de accesele de tuse ale Violettei.
– Ce zice doctorul Grenvil?
– Ce să zică? Cum vorbesc doctorii… Că bacilul, că anticorpii, că perioada de incubație… Zice și el, să nu ia banul degeaba! Cică, dacă eram nemțoaică, mă trimitea la aer în Italia, dar, cum locuiesc la Paris, e totuna, că Parisu-i ca Italia, doar că e ceva mai frivol…
– Și ce-ți dă?
– Vitamina C, Sirogal, Fervex, Cavit, chestii din astea…
Giorgio se înfurie. Nu avea el cunoștințe medicale, dar știa că astea-s apă de ploaie.
– Ftizicul are nevoie, în primul rând, de o alimentație sănătoasă!
Și, din acea seară, o scoase regulat pe Violetta la restaurant, unde comanda caviar, foie gras, fripturi cu sosuri savante, homar, coniacuri vechi, vinuri rezonabil de vechi și deserturi născocite de artiști desăvârșiți. În câteva săptămâni, starea Violettei se amelioră. Tușea rar, nu mai scuipa sânge, iar obrajii-i prinseră iar culoare. În schimb, Alfredo arăta tot mai prăpădit, dar nimeni nu părea să se sinchisească de asta.
Sursa
