Diferența esențială dintre tineretul adult de azi și moșuleții ca mine este că n

Diferența esențială dintre tineretul adult de azi și moșuleții ca mine este că noi (nu toți, ce-i drept) avem în genă ideea că dacă faci politică ești compromis, adică ”te-ai dat cu ăștia”, unde ”ăștia” erau comuniștii. Cu nuanțe, totuși. La UTC n-aveai ce face, te băga în UTC doar fiindcă erai puștime, dar să te bagi în PCR era opțional și dacă te băgai era cod pentru ”arivist”, deoarece deveneai dintr-un ascultător pasiv de gulgute comuniste, un distribuitor activ. Mare diferență. Ieri era amicul tău și făceai miștouri cu el în fundul sălii și azi îl vedeai la măsuța cu față de masă roșie că dă pe gură gulgutele de care ieri râdeați împreună. În plus, linia fină dintre ”comunist” și ”securist” se estompase în anii din urmă și ăia care se dăduseră cu ”ăștia” nu mai erau incluși în din ce în ce în ce mai micile congregații care schimbau bancuri cu Ceușescu. Ei rămâneau, cum s-ar zice, băieți buni, dar nu mai erau ”de-ai noștri”, fiindcă în preajma lor îți țineai gura, nouăzeci și nouă la sută ca să nu te bagi pe tine în căcat, unu la sută de jena lui, ca să nu-i complici viața. Astfel, conviețuiam, dar într-o conviețuire unde ei contribuiau ca să facă țara și mai de căcat decât era, iar noi, toți ceilalți, eram chibiți precauți. Chibițul, prin definiție, nu intră la joc, stă pe margine și își dă cu părerea neîntrebat, însă chibițul în comunism era o specie aparte, că avea o părere și ardea pe dinăuntru de dorința s-o zică, însă o ținea doar pentru el, că era mai sănătos. După ce-a căzut comunismul, noi, chibiții muți, am mai prins ceva glas, mai ales că nu mai era așa de rușine să faci politică, iar suspiciunea că te bagi în politică doar ca să te căpătuiești nu era, dacă-ți vine să crezi, implicită, cel puțin nu la început. Din ce în ce mai puțin azi, totuși. Azi, cu mâhnire raportez că muțenia chibițului a revenit, ca o boală de care credeai că te-ai vindecat și te trezești că recidivează. Credeai c-ai scăpat. Dar nu. Ce-a activat-o? Pe scurt, ”ăștia”. S-au întors ”ăștia”. Nu mai e de la sine-nțeles că poți să-ți dai cu părerea și părerea aia să nu aibă consecințe. Ăia care se aruncă-n politică să facă opoziție nu mai sunt politicieni, ci dușmanii poporului, sabotorii orânduirii, inamicii Europei și iubitori de ruși. Și când te vezi cu amicii la o bere, apar tăceri stânjenitoare, semn că amicii se suspectează între ei de securism. Nasol. Nu credeam, să-nvăț iar a tăcea vreodată, vorba lui Eminescu, cu modificări. Bine, ca moșuleț, am experiența, aparatul retoric evaziv și îndemânarea psi-op ca să fac slalom printre securiști. Dar mă gândesc cu groază la tefeliștii ăștia, că ei și-o iau în plin. Într-o vreme, mă și gândeam: asta-i țara pe care le-o lăsăm? Apoi, m-am relaxat. Și-au mai făcut-o și cu mâna lor, dă-i dreq.


Sursa