Dieta

Verde Împărat deveni supraponderal.
– Așa nu mai merge, mă omoară bucătarul Julien! Dați-mi lături!
– E curte-mpărătească, Luminăția Voastră, nu se poate! – protestară curtenii. Aici, se aduc cele mai bune materii prime!
– Atunci, scoateți un post de bucătar la concurs!
Veniră absolvenți de Masterchef, posesori de stele Michelin și alți veleitari. Printre toți aceștia, candidă și Aurel, neavând altceva mai bun de făcut în acea zi.
Aurel se autodepăși! Primind un antricot de cerb, îi veni ideea să-l treacă prin mașina de tocat, mărunți deasupra câțiva morcovi și-o țelină, legă compoziția cu bere și, în final, făcu un fel de mici asezonați cu sos de mărar.
– El e câștigătorul! – exclamă împăratul. Mai mare porcărie n-am pus în gură-n viața mea! Cu ăsta bucătar, dai jos cinci kile pe săptămână! De unde ești de loc, flăcău?
– Din Segarcea, Dolj! – răspunse flăcăul cu mândrie.


Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img