De livore

Fără spectrul caniculei, s-ar fi putut spune că ziua a început bine, găsindu-ne pe toţi în Dinar. Ne achitarăm de-o datorie patriotică reafirmând că preşedintele este-un derbedeu, apoi ne interesarăm de programul Operei pe luna aprilie.
– Dacă nu bagă Dargomîjski nici acum, o să aibă de-a face cu mine! – tună Filaret, plictisit, ca noi toţi, ca din 1970 încoace să vadă lună de lună trei sau patru opere de Verdi.
– Păi, le vedeţi pe afiş, că oricum vă puneţi pe DVD ce-aveţi voi chef… – interveni Teodosie, împăciuitor.
Era, însă, o chestiune de principiu! Cam fără legătură cu cele dezbătute, Marius interveni:
– Aţi auzit că Ştefan Drăgoescu a scos o carte?
– Ei, a scos o carte! – pufni domnul plutonier-major Onici. O fi plătit la vreo aşa-zisă editură ca să i-o tipărească. Asta nu înseamnă să scoţi o carte, ci să-ţi faci damblaua. După aia, te pui şi-o trimiţi prin poştă la toate cunoştinţele, iar ăia o vor folosi ca suport pentru una-alta…
– Nu, i-au scos-o la Polirom.
– Du-te, bă! – reacţionarăm mai mulţi.
– Ei, i-or fi scos-o – admise domnul Onici. Acum, asta e, nu trebuie să te întristezi!
– Dar, nu m-am întristat! – obiectă Marius.
– Siigur că nu! Poate doar aşa… te roade puţin că ăla care dădea cu stângu-n dreptu’ la fotbal şi care într-a şasea a venit la şcoală cu pijamaua sub uniformă, acum are-un volum tipărit, în vreme ce tu prinzi muşte prin Dinar… E firesc să simţi aşa.
– Da’ nu simt nimic! Dimpotrivă, am de gând să-i cumpăr volumul şi să-l citesc.
– Normal! – dezvoltă plutonierul. Nu poţi spune despre om că-i un retardat, total lipsit de talent şi cu vădite înclinaţii maladive fără a avea un contact minimal cu cartea. Te înţeleg perfect.
– Ba nu mă înţelegi deloc! Vreau să o citesc fără niciun fel de idee preconcepută…
– Desigur, fără… Vei ajunge la concluzia că-i un bou în mod obiectiv, discutând pe text, nu etichetându-l astfel în mod aprioric. Doar nu te vei lăsa influenţat de prostiile pe care le-a făcut în copilărie, când îl poţi desfiinţa pentru maculatura produsă la maturitate.
– Dar, de ce să-l desfiinţez? – se încăpăţână Marius să eludeze evidenţa.
– Ei, de ce? Pentru că invidia faţă de un concetăţean este un lucru aproape natural!
– Asta aşa e! – aprobarăm cu toţii.


Sursa