Dacă te gândești la brand-uri ca la niște statui mintale, ca la niște idei și im


Dacă te gândești la brand-uri ca la niște statui mintale, ca la niște idei și imagini adânc înfipte în creierul nostru cultural și comercial, avem multe brand-uri de demolat înainte de a ajunge la demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu, bietul filosof român, cvasi-necitit și mai degrabă necunoscut de către marea majoritate a românilor. Și sunt brand-uri de notorietate, globale, nu ca brandul ”Vulcănescu”, local și elitist. De exemplu, Google listează în ordine alfabetică în pagina ”Lista companiilor implicate în Holocaust”, următoarele brand-uri, fiecare dintre ele având asociată o cifră între câteva miii și câteva zeci de mii de victime, evrei, în marea lor majoritate. Iar acolo unde nu apar victime, apare sclavie sau susținere publică, fățișă, pentru naziști și nazism. Iată lista: Audi, AEG, Alianz, Associated Press, Bayer, Chase National Bank, BMW, Carl Zeiss, Commerzbank, Deutsche Bank, Ford, Heinkel, Hugo Boss, IBM, Maggi (Nestlé), Magirus Deutz, Mercedes Benz, Porsche, Shell (Germania și Austria), Siemens, Steyr, Telefunken, Volkswagen Group, șamd, șamd. De ce îl demolăm pe Vulcănescu și continuăm să fim fani Audi? Sau BMW? Mașina bună șterge istoria proastă? Dar de ce îl demolăm pe Vulcănescu și nu îl demolăm pe Iohannis, fostul președinte al unui partid care a funcționat și funcționează pe patrimoniul unui partid nazist. De ce acest liberal mărunt de viitoare tristă amintire, Silviu Feroiu, trompeta demolării, nu-și întoarce sensibilitatea etnică spre Cotroceni. Sau spre Volkswagenul pe care îl conduce, mașină pe a cărui nume a pus degetul Hitler însuși. Dar hai să nu încep cu ”de ce”-urile, că nu mai terminăm. Bravo, consilierilor care au votat împotriva demolării bustului. Rușine, celor care au pus botul la încă una dintre acțiunile statului captiv ideologiilor și capitalului străin pentru demontarea identității noastre naționale. Rămâne în istorie că acest partid ”național” liberal, condus de un agramat gonflat, suspect de plagiat, este partidul care a venit primul cu târnăcopul la demolarea unuia dintre reperele culturale naționale românești. Într-un partid în care leprele și pupincuriștii nu ar fi fost așa de deși pe metru pătrat, acel Feroiu, zis Târnăcop, ar fi trebuit să zboare în secunda doi. Poate zboară mâine, totuși. Și poate îi ia cu el în zbor și pe ciucăcarii, klaupsomanii și măciucarii de serviciu, analfabeții utili, liberali de caracter și patriotism care sunt mereu dispuși să-i ia gâtul, la ordin se sus, oricui a scris, cândva, o carte. Zburați, hienele patriei.


Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img