Curs

Oamenii se adaptează la orice situații. În plină pandemie, de pildă, deschizând o fabrică de măști, inventând un vaccin ori ocupându-se cu propaganda sau, în perioadele postpandemice, inițiind un curs de distanțare socială, așa cum am făcut eu. Cu numai 500 de lei, poți învăța aici, în decurs de trei luni, tot ceea ce ține de distanțarea socială, de la un scurt istoric până la metodele specifice de distanțare.
Se înscriseră opt cursanți, exact cât să respecte distanța de doi metri și chiar mai bine între ei.
– De ce este necesară distanțarea socială cred că nu mai este nevoie să explic – începui. Să vedem, totuși. Cornel, de ce este necesară?
Cornel tresări, apoi răspunse:
– Ca să ne protejăm!
– Doar pe noi să ne protejăm?
– Și pe cei dragi.
– Foarte bine! Deci, dacă ți-e dragă Simona, nu te mai tot trage către ea, că special v-am distanțat! Să vedem, acum, cine sunt aceia care nu respectă distanțarea socială?
Caius ridică două degete:
– Agenții Kremlinului, videochatistele, catolicii, pesediștii, infractorii, retardații mintal și Viorel Cataramă.
– Perfect!
Metodele specifice nu le mai expun aici însă, cu numai 500 de lei, le puteți afla înscriindu-vă la cursul meu. Dar, asta nu e tot! Înscrie-te acum și vei primi gratuit, pe lângă diploma de absolvire, un set de măști de protecție și două perechi de mănuși chirurgicale!


Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img