Basmele orientale abundă în covoare fermecate. În realitate, acestea nu-s chiar așa de multe. De curând, era unul la Cairo însă, uzând de metode specifice, Aurel și l-a însușit.
„Ca să fie lângă mașina timpului” – își zise, în vreme ce subtiliza și-un șervet vrăjit, care-ți îndeplinea cele mai extravagante pofte gastronomice.
Cum i se întâmplă fiecăruia dintre noi când are ceva deosebit, Aurel vru să se laude.
– La Tel Aviv! – îi porunci covorului.
Un covor zburător sosind dinspre Egipt ar fi pus în alertă antiaeriana israelită, dacă covorul, fermecat fiind, n-ar fi avut sistem antiradar.
Pe drum, Aurel îi ceru șervetului un spirt irlandez. „De fapt, aș bea o bere, dar e păcat să piș covorul, și să cobor în tufiș n-aș prea vrea, când dedesubt e Fâșia Gaza! Palestinienilor nu le place când agenți străini urinează-n patria lor. Românii-s mai toleranți…”
Una peste alta, ajunse cu bine la Judith.
– Ce preferi, să stai acasă, protejându-te pe tine și pe cei dragi, sau vii cu mine-n Austria, să încerci covorul fermecat?
Judith alese Austria, așa că porniră.
– Da’ e fermecat rău covorul ăsta, cred că mai repede ajungeam cu barca! – se plânse agenta Mossad. Cu El Al, eram deja la Viena!…
– Da, însă așa putem vedea cum se lasă înserarea peste Mediterana!…
– Dă și pe National Geographic, și nu trebuie să stai turcește pe un covor!
Adevărul e că Judith era impresionată, dar aceasta făcea parte din pregătirea sa de la Mossad: „Când un agent SIE te lasă paf, nu te arăta impresionată, dă-i de înțeles că noi avem lucruri mai de calitate, da’ că nu vrem să ne dăm mari!”
Până una-alta, Aurel se dădu mare cu un Armagnac 1635 și cu o cină ca la curtea califului Harun al-Rashid, actualizată pe alocuri.
Sursa
Articole similare
- Advertisement -