În municipiul reşedinţă de judeţ T. extratereştrii nu poposesc niciodată. Cel mult, survolează zona şi, deschizând un hublou, trag câte-un scuipat, în scârbă.
– Păi, la ce-ar veni? – îl întreb pe candidatul la funcţia de primar Vasilescu.
– Da’ la Cluj au fost! – făcu el cu tristeţe.
– Nu la Cluj, lângă Cluj! În pădure, pentru nevoi extraterestre. Apoi, se şterg cu urzici şi nu se mai opresc până-n Scoţia, unde desenează forme în lanurile de grâu.
– Da’ de ce nu opresc şi la noi? – se încăpăţână candidatul.
– Ce să vadă? Localuri în care nu se fumează? Lor le face rău oxigenul.
– Avem fete frumoase!
– Pentru noi doi! Lor le plac micuţe şi cenuşii, de alea avem doar la morgă, şi nici acolo tot timpul… Dar, dacă noul primar ar construi un cosmodrom în locul viran din vestul oraşului, ar veni şi la noi!
– Crezi? – se lumină Vasilescu.
– Sunt convins!
– Să trec asta în program?
– E trecută!
– Atunci, s-o folosesc în dezbateri!
– Deja ai folosit-o.
– Eu nu-mi amintesc.
– Erai obosit şi de aia. Da’ ai citit de pe prompter.
Sursa