Aurel o luă pe coclauri prin Munții Apuseni și, așa cum i se întâmplă deseori, nimeri o peșteră în care haiduci de-acum trei veacuri își ascunseră comoara.
„Câți grofi cuprinși de paloarea morții, câte domnițe înlăcrimate, pierzându-și nu doar giuvaericalele ci, mai mult ca probabil, și cinstea, câți slujitori mai mult sau mai puțin devotați albind cu osemintele lor poteci de pădure!… În fine! Și toate astea, ca să ajung eu bogat…” – își zise Aurel.
În declarația pe proprie răspundere trecuse Profi – Str. Vasile Alecsandri (Baia Mare) și Spitalul Județean. „Să înghesui și Peștera Comorii” – gândi el, în vreme ce măsluia declarația.
Inele, coliere, galbeni, creițari și zloți, perle, rubine și diamante, plus o ladă de zestre plină cu vauchere de concediu îl așteptau printre stalactite, stalagmite și guano de lilieci. Dar, mai găsi și-o atenționare:
„Trecătorule, aceaste vreadnice de scârbă bunuri ale trecătoarei lumi zac aci de la anul Domnului 1702, așteptând a fi făcute noi de focul cealei zile a Giudecății de Apoiu. Au pentru puțina voluptate ce-o procură merită să te expui mușcăturii liliecilor și să tușești o săptămână, de să regreți infecțiile nozocomiale și febra de mai an? Du-te și #staiacasă! Pintea Viteazul”.
Sursa
Articole similare
- Advertisement -