De cum fu interzis accesul în cimitire, agentul Viorel porni chitit să dea amenzi.
„Zece fraieri tot s-or găsi! Zece ori două mii fac… o sumă considerabilă!”
Pe când făcea contabilitate în gând, apăru un fumător.
– De ce nu purtați mască? – întrebă Viorel, obișnuit din zilele trecute.
– Pentru că respir prin filtrul țigării – răspunse individul și intră în cimitir.
„Mda, oamenii se protejează în tot felul de moduri!”
Apăru încă un tip. Nici măcar nu fuma.
– Domnul, de ce nu purtați mască?
– Respir pe nas.
– Și?
– Păi, uită-te ce-i în nasul meu: pâslă!
„Filtru natural, ce să-i fi zis? Bine, n-ar fi trebuit să intre-n cimitir, că-i interzis, da’ am uitat, când am văzut ce stufăriș are acolo!”
Apare altul. Țigară, nu, păr în nas, nici atât!
– Masca dumneavoastră?
– Păi, eu nu respir!
– De când?
– Din 1907.
– Dar, știți că n-aveți voie-n cimitir!
– Păi, eu aici locuiesc! Aleea 14, cavoul 2.
– Și cum vă numiți?
– Bogdan Petriceicu Hasdeu.
„Ăsta nu-i tipul cu culegerea de Matematică? Sau ăla-i Olivotto?” – căzu pe gânduri agentul Viorel.
Sursa