Chestiunea influencerilor și a jurnaliștilor care se frăsuie (moderat, totuși) c


Chestiunea influencerilor și a jurnaliștilor care se frăsuie (moderat, totuși) că apar pe liste cu finanțări ideologice soroșiste sau usaidiste (același lucru) nu prezintă decât un interes moral, nu contabil, fiindcă toată ideea cu influencerismul și jurnalismul se bazează pe prezumția că omul scrie animat de conștiința civică, nu din interes patrimonial, adică îi dă inima ghes să scrie, nu burta. Fără conștiință, omul e copywriter, scriitor de publicitate, nu jurnalist. Ce contează dacă vinde o ideologie sau o mașină de spălat vase, omul scrie conform buget, nu conform convingeri. Asta este semnificația listelor, că îi declasează pe influenceri de la jurnalism, la jurnalism comercial, adică ștoarfe de presă, cum se zice în popor. Bine, poporul cam știa care-i pe interes și care nu, că se vede, nu-i un mister, dar acum poporul are date certe, cât de cât. În mod, cred eu, natural, conștiința civică a jurnalistului ar trebui să se manifeste printr-o obsedantă înclinație către două subiecte: corupția, adică funcționarii și demnitarii statului care fură din banul public; și identitatea națională, fiindcă dacă scrii sau vorbești în limba română, ești legat, vrei nu vrei, de matca națională, așa încât dacă scrii în românește împotriva identității naționale, comiți trădare de limbă. Or, soroșismul are la bază o ideologie de tip Ghiță Pristanda, ”pupă-l în bot și papă-i tot”, unde poporului trebuie să-i distragi atenția cu ”teme” ca să nu observe că îl faci la buzunare. Alt aspect al soroșismului este că are bătaie lungă, fiind gândit să fie ”școală de cadre”, adică să producă prozeliți pe viață, nu efemeri propagandiști. De aceea, soroșismul în mass media este fleac față de soroșismul în stat, și mai ales în justiție. Mânjitul din mass media se mai spală cu o mea culpa în public, dar mânjitul din stat nu, ăla e mânjit pe creier, pe portofel, pe jeep, vilă și amantă, deci pe viață, și nu mai ai ce face cu el într-o ipostază a statului național, adică într-un stat antiglobalist. Ăla trebuie scos în pensie sau, unde e cazul și a făcut nefăcute, în pârnaie. Deci, listele pot avea sens sau nu, depinde încotro o ia statul dpdv ideologic, însă rămâne că listele sunt legitime, măcar pentru egalizarea scorului, fiindcă sorosiștii au fost primii care au făcut liste, după cum am și semnalat în urmă cu doi ani, în acest text selfșeruit în comments. Pe scurt, listați-i, mama lor.


Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img