– La telefon.
– Mă numesc Fritz Pritz, sunt un cetățean german și doresc să mă stabilesc în România.
– Așa, și?
– Doresc să mă informez despre cadrul legislativ din România.
– Da, avem.
– De care aveți?
– De nivel european.
– Mai exact?
– Pentru detalii, sunați la Guvern.
– Am sunat.
– Și?
– Ei nu vorbesc nemțește.
– Păi, întrebați-i în românește.
– Ei nu vorbesc nici românește.
– Dar ce limbă vorbesc ei acolo?
– Cred că manelește.
– Și ce vreți să aflați, anume?
– Dacă în România se pedepsesc infracțiunile.
– Bineînțeles.
– Toate?
– Absolut.
– Chiar și cele mai grave?
– Mai ales acelea. Dar ce infracțiune vă interesează?
– De exemplu, instaurarea unei dictaturi, cam cum se pedepsește?
– Depinde. Ce fel de dictatură?
– Una care frizează genocidul, să zicem.
– Da, se pedepsește.
– Și ce se dă la infracțiunea asta?
– Steaua României.
– În ce sens?
– În grad de cavaler.
– Am înțeles.
– Mai putem să vă ajutăm cu ceva?
– Azi nu. Danke.
– Bitte. Și vă așteptăm pe la noi.
– Chiar mă așteptați?
– Nu, așa vine vorba.
– Că era cam ciudat.
– Acum că ziceți, chiar că. Dar apropo de ‘ciudat’. Cunoașteți familia Iohannis din Wurzburg?
– Aș prefera să nu.
– Norocul dumneavoastră.
– Da, am auzit. E adevărat?
– Tot.
– Ei, asta e. Atunci, tschüss.
– Tschüss să dea Dumnezeu.
Sursa
Articole similare
- Advertisement -