Boala

Raul arăta livid şi începuse să ofteze. Dacă ne-ar fi interesat, starea sa n-ar fi putut decât să ne îngrijoreze. Totuşi, din lipsă de alt subiect, domnul plutonier-major Onici îl întrebă:
– Ce dracu ai? Arăţi ca… – şi-i spuse ca ce anume arată.
– Iubesc! – mărturisi într-un târziu nefericitul coleg. De două zile, sufăr ca Werther, tânjesc ca Tristan după Isolda, mă terifiază gândul că aş putea s-o pierd, precum Orfeu pe Euridice, am înclinaţii morbide, asemenea lui Romeo…
– Romeo Georgescu? – îl întrerupse Caius.
– Nu, Montague.
– Aaa! – exclamarăm noi -, ăla da!…
– Ieri am recitit toată ziua Dafnis şi Chloe şi mi-am pus Ruslan și Ludmila de Glinka…
„Adică, ai stat toată ziua pe Google” – ne ziserăm noi, miraţi oricum că amicul reţinuse atâtea nume străine.
– Şi cine-i tipa? – dori să afle Marcel.
Adevărul este că toţi devenirăm curioşi, dar am mizat pe lipsa de tact a altuia.
– Ramona…
– Aia de la voi, de la scara B? – întrebă domnul Onici.
– Da.
– O ştiu, e faină. Ştiam c-o frige cu un taximetrist. Febră ai?
– Nu, nu cred… – ezită Raul.
– O să faci! Apoi, vor veni migrenele, insomniile, alergii… Vei alterna perioadele de blegeală cu momente de impulsivitate şi, în general, te vei comporta ca un psihopat. Poţi să dai search, vorbesc și cei de la OMS despre asta…
– Şi nu-i nimic de făcut? – se interesă Tudose, speriat la gândul că suferindul ne va strica tuturor cheful.
– Nu prea. De regulă, trece în patru ani… – îl lămuri, doct, domnul plutonier.
– Poate, cu ţuică de caise din Serbia, scapă mai repede – încercă Sandu să ajute.
– Poate… – admiserăm noi, mai mult ca să ne facem curaj, iar Sandu şi porni să aducă un pahar.
Cum tot nu se iviră alte subiecte în acea zi, prinserăm să-i dăm lui Raul tot felul de sfaturi, cele mai multe fantasmagorice.


Sursa