Blajini. Nu știm să rupem uși, să intrăm peste criminal și să-i dăm capete în gu

Blajini. Nu știm să rupem uși, să intrăm peste criminal și să-i dăm capete în gură până-i facem fața pizza. Nu ne-adunăm într-o poteră ad-hoc, să-i hăituim pe asasinii semenilor noștri până îi ambuscăm într-o râpă, le rupem picioarele și îi lăsăm acolo ca să-i mănânce ciorile. Situația că mor numai și numai dintre ai noștri, niciodată dintre ai lor, încă nu ne-a electrocutat într-o revelație răzbunătoare. Tâmpiți ce suntem. Ei ne omoară și noi ridicăm ochii înlăcrimați tot către ei, cerșind asasinilor să îi prindă pe asasini. Unii zic, păi da domle, fiindcă criminalul este difuz, nu este o singură persoană, s-o prinzi și să îi rupi capul, ci sunt zeci de persoane care au greșit cu puțin, nimic grav, doar că acel puțin s-a adunat, s-a înmulțit și a crescut până a devenit o tragedie care a lovit în primul om care trecea întâmplător pe-acolo. Pe cine să acuzi și să pedepsești atunci când toți sunt vinovați? Răspunsul e simplu. Când mor oameni și nimeni nu-i de vină, răspunde șeful statului. Azi se împlinesc doi ani de la data când fata aceea, Ana Oros, a murit ruptă de câini în timp ce făcea jogging în București, pe lângă Lacul Morii. Mixul fatal de interlopie statală, incompetență administrativă, șpagă, birocrație, incultură, neomenie cronică și bagpulism atroce, cu un generos adaos de miserupism cetățenesc, acesta este criminalul în serie care a ucis-o pe fată, care a decimat și decimează populația, ba cu un incendiu, ba cu o beizadea beată, ba cu niște azile de groază. Dar cel mai înnebunitor lucru este blândețea și pasivitatea cu care reactionăm atunci când mor dintre ai noștri. Blândețea ucide. Blajini trăim, blajini murim. Blajinii trec, ticăloșii rămân. D-aia fură ăștia alegeri. Nu le țâțâie. S-au prins că blajinii postează, nu dau cu parul.


Sursa