Asta cu libertatea alegerii în corporatismul globalist seamănă cu libertatea lui


Asta cu libertatea alegerii în corporatismul globalist seamănă cu libertatea lui Adam de a-și alege o gagică, fiindcă atunci când corporațiile au 70% din piață și decid într-o ședință că nu mai poți să plătești cash, gata, au ales ele pentru tine, ți-au schimbat viața fundamental și peste noapte. Iar chestiunea asta cu schimbarea în bine, asta nu e cert, nu e bătut în cuie, se va vedea cât de bine s-a schimbat. Cimitirul e plin de crucile pline de flegme ale făcătorilor de bine. Or, aici avem iar de-a face cu un mod în care decizia corporației afectează radical, profund și fără echivoc o mulțime de chestiuni care nu țin de vânzări, ci de chiar țesătura sensibilă a societății. Afectează raporturile de muncă, afectează modul în care omul își administrează munca, bunurile și proprietatea și, în primul rând, relația cu prestatorii de servicii bancare, cu banca. Dintr-un simplu servitor, banca devine, brusc, stăpânul vieții și al bunurilor tale. Aceasta și multe altele sunt schimbări profunde, care au magnitudine și efect nemijlocit în viața cetățeanului, un efect atât de mare, încât cetățeanul este absolut îndreptățit să întrebe: ”ho, stați așa nițel, când am votat eu așa ceva?” Poate că e vorba de o schimbare mare, care ar avea nevoie de un referendum, de o consultare națională, ceva. Apropo. Deoarece schimbările sunt de o așa de mare amploare, oare guvernul ales nu ar trebui să se pronunțe în legătură cu acest subiect? S-a dus socialista Firea la mamaie și-a întrebat-o, ”mamaie, nu-i așa că nu vrei cash?”. Care este răspunsul lui Ciucă, al lui Iohannis, al partidelor și al societății civile, în legătură cu niște comercianți care au decis că nu mai primesc cash de la clienți? I-a vizitat cumva ANPC? S-a interzis plata în cash prin lege? Are Auchan dispensă de la guvern ca să nu mai accepte plata cu cash? Fiindcă, ultima oară (azi) când am verificat, comercianții sunt obligați să accepte toate formele de plată. Unde este legea care permite comercianților să nu accepte cash? Unde este legea care face din bancă stăpânul absolut al valorii muncii tale și, în general, al societății? Când, unde și cum i s-a dat de ales cetățeanului? La vot? A avut vreun partid în platforma program abolirea cash-ului și supremația băncilor asupra a, practic, orice din viața cetățeanului? Sau, or fi avut. Cine știe? Cine citește și cine ascultă ce spun ăștia în campanie, atunci când sunt capabili să spună orice, așa încât cetățeanului i se înfundă urechile automat? Chestiunea asta cu abolirea cashului este încă una din acele chestiuni importante în care ar fi meritat să avem de ales, iar cine zice că, ”stai așa, că avem de ales, nu ne obligă nimeni să luăm salam de la Auchan, mergem în piață, la țăran, mergem la chioșc, în scara blocului, avem opțiuni”. Da, bine. Vorbim la anul, când mamaie o să-ți întindă POS-ul ca să cumperi pătrunjel. Să vezi ce alegeri ai:
– Mamaie, n-am cardul și nici telefonul la mine, dar am cash, vrei?
– Săriți, poliția! Are cash, infractorul, coruptul, asasinul economic!
– Ho, babă tefelistă, na card, băga-ți-ai pătrunjelu’ ăla-n…


Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img