Aș dori să subliniez că nu este relevant faptul că Bolojan îi este neplăcut lui


Aș dori să subliniez că nu este relevant faptul că Bolojan îi este neplăcut lui Nicușor Dan, așa cum se insinuează prin presă. Nu contează. Nicușor l-a investit, l-a jurat, l-a semnat și l-a ștampilat – răspunde de el. Altfel zis, orice boamfe ar face Bolojan și oricum ar da țara de gard, Nicușor Dan este responsabil. Știu că la noi nu se obișnuiește ca șeful să răspundă pentru ce face subalternul, însă, în spiritul intransigenței și al responsabilității către care năzuim și de la care ne revendicăm autoritatea de a face gât, cine numește plătește. Iar aceluia care a tresărit când a citit cuvântul ”subalternul”, adică nu și nu, premierul nu este și nu poate fi subalternul președintelui, îi transmit un sincer ”hai, mă leși”. Stat rudimentar în birocrația lui proastă dar semeață, de pașalâc cu două steaguri la poartă și cu un singur sultan în suflet, cu acela care este denumit la noi ”șeful ăl mare”, el este un stat care bolborosește cuvinte mari din lege, însă nici el nu le crede. În stat, legea este că ”dacă sună șefu, lași tot și faci ce zice șeful”. Punct. De aceea, nu este rezonabilă atitudinea editorială unde Nicușor Dan este exceptat de la culpele de tot felul pe care le acumulează și le sporește premierul. Simpla imagine în care, într-un stat securistizat, militarizat, infiltrat și incomptent ca al nostru, există un Osho-Dan la Cotroceni care meditează la fericirea poporului, precum un port bonheur uman, fără a fi atins în vreun fel de mizeriile de tot felul pe care guvernul le prăvălește asupra statului, țării și populației, aceea este o imagine care trădează nu doar infantilismul aceluia care o adoră, ci și ce-a fumat. Poate că nu sunt clar. De pildă, dacă Nicușor Dan doarme într-o noapte cu gura deschisă și înghite pisica, iar dimineața pisica din burtă manipulează mintea și trupul lui Nicușor, ia în lăbuțe frâiele statului și îl sună pe Bolojan zicând:
– De mâine, lași toate căcaturile tale și bagi bani la greu în educație, pe ideea că profesorii sunt regi, iar copiii sunt sfinți și îi vom trata ca a atare, să facem o generație de supraoameni culți, spirituali și superbi cetățeni, de să-și trimită japonezii copiii la studii în România, ai înțeles?
– Păi, și pepenelereul, tancurile, iuropenitatea?
– Mi se rupe. Copiii întâi. Doi, pisicile. Și abia pe urmă pepenelereul. Zi, ai înțeles?
– Am înțeles, să trăiți!
Pe scurt. Dacă Nicușor cel locuit de pisică, zice asta, pe pariu că asta se face, deși, ca președinte, n-ar avea nici o treabă, corect? Corect. Dar de ce nu zice Nicușor așa ceva? De ce nu vine o decizie măreață de la Cotroceni, una care să schimbe cu adevărat cursul istoriei și al nației? Răspund. Nicușor n-are pisică.


Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img