Aici, Dan abordează pilonul ăla greu și opinează că profesionistul din domeniul

Aici, Dan abordează pilonul ăla greu și opinează că profesionistul din domeniul juridic ar trebui să mai scoată capul din legi și să fie mai civic, el vrând să spună că atunci când juristul dobândește o mai bună conștiință civică, el dobândește și un moment de luciditate civică înainte de a respecta sau de a aplica legea și se gândește, ”oare aplicarea legii în această speță este civică sau nu?” Iar dacă răspunsul pe care și-l dă sieși este negativ, atunci juristul își bagă picioarele în ea de lege, o dă la o parte și aplică legea civică. Dar care este legea civică? Pentru a răspunde la această întrebare sunt necesare unele clarificări și mă risc să le dau eu, căci eu sunt civic mai de mult timp, deși nu în sensul insinuat de către președinte. În primul rând, trebuie semnalat că ”civic” și-a schimbat radical sensul în ultimii ani. În mod natural, juristul (ca oricare alt român, dealtfel), se naște civic, în sensul că el este civic din momentul în care se naște, mai puțin pe durata de timp dintre nașterea propriu-zisă și momentul în care statul îl ia în evidență și îi emite certificatul de naștere. Acel scurt răstimp, când pruncul încă nu are acte, este un no man’s land civic, singura perioadă din viața juristului când nu este civic. Apoi, desigur, începe civismul. Mai întâi, juristul adoptă civismul părinților săi pe durata celor șapte ani de-acasă. După aceea, școala îl ia în primire pentru nu mai puțin de șaispreze ani și îi modelează civismul conform normelor didactice în vigoare, astfel încât, în momentul când juristul își ia diploma de absolvire de la Drept, el este full civic și abordează profesia de jurist, la stat sau în privat, într-o perfectă stare de civism. Sau, cum ar veni, are baza civică. Totuși, odată ieșit în viața reală, juristul observă că civismul nu este unul, ci este două. De unde credea că toți românii se adapă de la același civism, juristul vede că, în realitate, ”civic” nu mai înseamnă să fii un bun cetățean, ci înseamnă să fii userist. Ba mai mult: nu toți românii sunt ”civici”. De pildă, în niciun caz, suveraniștii nu pot fi civici, ba chiar sunt cei mai anti-civici, află juristul urmărind presa. Intrigat, deși perfect justificat, tânărul jurist începe să-și pună niște întrebări. Dar pesediștii sunt civici? Nu. Dar liberalii? Nici ei. Udemeriștii? Exclus. Aha, își zice tânărul jurist, deci părinții mei, educatorii și profesorii mei s-au înșelat cu toții, ”civic” nu este ce mi-au spus ei că este. De fapt, ”civicul” este unul singur și acela este userismul! Îmboldit de o absolut explicabilă curiozitate, dar și de dorința de a-și restaura civismul, juristul se duce la useriști și pretinde să devină civic, deoarece, din câte și-a putuit el da seama, sursa civismului este la useriști.
– Ce trebuie să fac pentru a deveni, în primul rând, un român civic și apoi un jurist civic?
– E simplu, măi băiete, și răspunsul este același la ambele întrebări: să faci ce-ți spune partidul.
– Perfect. O întrebare: dar dacă ce-mi spune partidul înseamnă să nu respect legea?
– Băi, pulică! Partidul are președinția, Apărarea, Externele, Mediul și Economia, deci eu zic că legea e ce spunem noi că e, nu ce crezi tu în capul tău!
– Eu tot nu sunt convins.
– Coaie, ți-o zic ca să-nțelegi. A venit președintele nostru userist la tine la facultate și ți-a zis să fii civic?
– Da.
– Și-atunci, ce mai vrei?!

Sursa