Agentul Dan

De la venirea agentului Dan în brigada criminalistică, rata de succes sui către 43%. Nu mai amintim cât era înainte, că oameni sunt şi ei. Sunt arbitri care nu deosebesc un penalti de-un aut de poartă, aşa că e de înţeles că-i mult mai greu să depistezi un criminal atunci când nici nu ai fost de faţă la eveniment.
Treaba agentului Dan era să elimine pistele false, ca să nu mai alerge întreaga brigadă după cai verzi pe pereţi.
– Şase gloanţe, patru letale, două nasoale oricum – rezumă agentul, la unul din primele cazuri. Excludem, aşadar, drept cauze ale morţii lovirea cu vătraiul, strangularea, otrăvirea, înecul ori să fi murit de râs. La fel, e aproape imposibil să presupunem un suicid! Să fie o invazie extraterestră? Nu, şi iată de ce: un extraterestru ar fi utilizat un jet de laser sau o armă psihotronică, nu un revolver de-al nostru. Apoi, blocul e mansardat, n-aveau unde ateriza cu farfuria zburătoare. Excludem şi sălbaticii din emisfera sudică, deoarece aceştia ar fi optat pentru săgeţi otrăvite…
Astfel, prin deducţii succesive, agentul Dan stabilea profilul posibilului asasin: Bărbat sau femeie, între 17 şi 65 de ani, român sau străin, cel mai probabil din emisfera nordică. Motivul putea să fie răzbunarea, divertismentul sau un accident nefericit. Deja, din toată Calea Lactee, rămâneau doar vreo trei sute de milioane de suspecţi.
– Cel mai probabil, este o hărţuire sexuală care a degenerat. V-am povestit de Sandra Bullock? Prin 1990, i se pusese pata pe mine. Eu eram pe atunci combinat cu Julia Roberts…


Sursa

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img