Toate profesiile sunt bune, că altfel n-ar fi, deoarece în spatele fiecărei prof

Toate profesiile sunt bune, că altfel n-ar fi, deoarece în spatele fiecărei profesii, nobile și respectabile (sau nu așa de nobile și de respectabile), se află întotdeauna niște oameni care doresc să-și dea de mâncare, scopul final fiind să nu moară de foame, ceea ce este ceva cu care fiecare om normal, din orice profesie, poate să rezoneze, sper. Pe de altă parte, alegerea unei profesii este un indiciu despre cât de aproape de foame dorește să trăiască un om, fiindcă este notoriu (și cred că nu dezvălui aici nici un mister), sunt profesii care hrănesc practicantul profesiei mai bine decât altele, cum ar fi, de pildă, profesia de politician sau de bancher. Mai sunt și altele, dar acestea două, se știe, livrează alimente din belșug, singura condiție fiind ca omul să nu facă boacăne, să fie disciplinat și să-și cunoască meseria, deși în cazul profesiei de politician cunoașterea profesiei include și asumarea unor deficiențe morale care vin la pachet, cum ar fi șulfismul. Și alte profesii vin la pachet cu riscuri pentru profesant, de pildă, un cadru didactic știe încă de pe băncile facultății că dacă-și vede de treabă nu or să-l dea niciodată banii afară din casă, însă ceea ce primește în schimbul acestei dezamăgiri asumate este un trai sigur și așezat, iar cei mai luminați dintre acești profesioniști au și satisfacția că își pot urma vocația, profesia de educator fiind, în final, una de vocație, în cea mai bună expresie a ei. Dacă stau să mă gândesc bine, toate profesiile includ o componentă vocațională, iar cine a fost servit vreodată de un ospătar francez, știe despre ce vorbesc. Altă profesie trecută cu vederea (pe nedrept) de la listarea în prestigioasa listă a vocaționalelor este profesia de secretară și nu pot decât să subliniez modestia profesioniștilor din acest domeniu important, fiindcă eu nu-mi amintesc să fi văzut la noi vreo grevă a secretarelor, iar singura explicație este aceea că secretarele își defășoară profesia în proximitatea acelor care semnează statele de salarii, deci solicitările salariale se rezolvă mai simplu, nu este nevoie de sindicalizare sau ceva. Pe de altă parte, sindicalizarea cadrelor didactice din sistemul public de educație este absolut necesară, în primul rând fiindcă proximitatea cu aceia care semnează banii este complet absentă, cadrele didactice fiind nevoite să se uite la clădiri atunci când vor salarii mai mari, adică spre Parlament, Minister, Guvern și Președinție. În plus, cadrele didactice sunt numeroase, cu foarte puțin sub un sfert de milion, deci orice creștere salarială pentru un corp profesiobal atât de numeros nu poate veni decât ploaie, de sus. Din păcate, tot așa, de sus, vin și reducerile salariale, ceea ce aproape că-i obligă pe profesori să se organizeze ca să impresioneze ”susul” măcar numeric, dacă altfel nu se poate. Nu cred că este în România vreo altă profesie care să depindă atât de mult de clasa politică, adică de instituțiile statului. Așa se și explică de ce profesorii votează, de regulă, în două feluri. Ori votează pentru aceia care promit îmbunătățirea condițiilor în care se face educație în România, ori votează pentru aceia care promit că mai rău de-atât nu va fi. Azi, profesoriii sunt pedepsiți de (aproape) întreaga opinie publică prin nesusținerea protestului sindical, deoarece opinia publică este, de fapt, două, iar ambele opinii publice au ceva de reproșat profesorilor. Una zice că, na, asta ați votat, asta ați primit. Alta zice că dacă ați votat cu prorupenii, trebuie să vă rupeți de la gură pentru binele general rupean, deci protestul e trădarea votului. De aceea, acum, profesioniștii care se ocupă în orice moment de educația a 3,5 milioane de tineri (6-23 de ani), sunt singuri. Altfel zis, pe chestiuni de politică, sau cum ar veni, chestiuni de principiu (fiindcă suntem o nație de principiali) șapte milioane de părinți își bagă picioarele în ceea ce doresc aceia care se ocupă de educația copiiilor lor. Iar tot ce-și doresc aceia este să nu le reducă salariile. Suntem un popor de ofticoși ranchiunoși sau ce.

Sursa