Cel mai vexant, dar în același timp, absolut semnificativ pentru imensa cantitat

Cel mai vexant, dar în același timp, absolut semnificativ pentru imensa cantitate de cauciuc din coloana vertebrală a statului roman este că, în momente ca acestea, momente despre care există o unanimitate că sunt cruciale pentru țară, ba poate chiar și pentru viețile românilor, statul ridică în funcțiile critice ale momentului, Apărarea și Externele, doi activiști de anvergură mică, Moșteanu și Țoiu (era să scriu moșmondeanu și țociu), activiști care încă din facere par a fi destinați să fie simpli traffic manageri, adică un fel de curieri zeloși între instituțiile externe care iau deciziile pentru statul român și aparatul executiv bolojanian care urmează să le pună în executare întocmai și la timp, însă nu ca atare, desigur, ci rebrenduite, ca măsuri „gândite” și „asumate” de către cine e la rând la „asumare”, PNL, PSD, USR sau UDMR. D-aia, atunci când ăștia zic că „ne asumăm”, expresia trebuie citită ca „ne-a venit în plic dar o semnăm noi”. În această mică dar vibrantă lume de curieri români selectați pentru a asigura buna circulație a deciziilor luate în afara României în numele statului român, nu este permisă gândirea, care se efectuează în altă parte, ci doar execuția deciziilor luate mai sus și la vest, motiv pentru care executanții nu au voie să gândească cu capul lor, ci doar să fie punctuali și dornici de noi decizii, precum niște Cockeri Spanieli care așteaptă nerăbdători să le arunce stăpânul bățul. Numirea ăstora doi în funcții ministeriale critice stă ca dovadă a deficiențelor profunde de gândire politică a statului român, o gândire care pune semn de egalitate între „integrare” și „servilism” (sau „slujire”). E ca și cum personalitatea statului român a fuzionat cu personalitatea defunctului demnitar ceaușist Bobu, un lipsit de orice fel de calități în afară de aceea de a fi gata de a spune la orice oră din zi și din noapte, „am înțeles, să trăiți, tovarășe secretar general!”. Nu am nici cea mai mică idee cine mai este acum in conducerea Armatei sau în conducerea Externelor, însă situația că, oricine ar fi acolo, aceia vor fi nevoiți, prin fișa postului, să salute un Moșteanu și o Țoiu, nu poate fi o plăcere, decât dacă, desigur, personalul acelor ministere nu este deja ticsit de moșteni și țoi. În acest caz, da. S-au aprins două lumini în beci. Chapeau.


Sursa