Giacomo Puccini (1858 – 1924)
Tosca
– Bată-vă Dumnezeu! Bată-vă Dumnezeu! Bată-vă Dumnezeu!… – bombănea, pe felurite intonații, jandarmul Sciarrone, umblând în sus și-n jos prin odaie.
S-ar putea crede că, la fel cu toată poliția romană, fusese afectat de recenta evadare a fostului consul Cesare Angelotti. Nu era, însă, așa, ci aceasta era vorba obișnuită a jandarmului, supărat în general pe lume.
Baronul Scarpia, șeful poliției, era afectat sincer. Cu Angelotti priponit sau liber, era totuna, căci consulul nu reprezenta vreo primejdie. Dar, faima instituției se clătină serios! Și, când poliția suferă vreun eșec, cine e luat de papagal? Șeful ei, normal!
– Nici urmă de el! – raportă concis agentul Spoletta.
– Bată-l Dumnezeu! – exclamă Sciarrone, dar Scarpia îi făcu semn să se potolească.
Baronul își turnă un pahar de coniac, căci se simțea ca și cum ar fi fost violat.
– Cum au reușit, dom’le, să-l scape? – făcu înciudat.
– Păi, nu-i știți pe ăia? – mută abil Spoletta vinovăția pe polițiștii mai mici în grad.
– Da’ șuturile ni le luăm noi?
– Păi, cam da! Ar mai fi o pistă…
– Care?
– Tosca.
– Floria Tosca?
– Da.
– Ce legătură are?
– Păi, evadatul e bărbat… Și, în Roma, care bărbat nu are vreo legătură cu Tosca?…
– Eu, de pildă – îi scăpă lui Scarpia.
– Tocmai! Că ați putea avea. Măcar pentru palmares…
Conform procedurilor, Spoletta o urmări pe cântăreața Tosca, îi scotoci locuința, însă nu găsi nimic. Află doar că iubitul ei este un pictoraș, Mario Cavaradossi, și raționă: Evadatul fiind bărbat, e puțin probabil să nu aibă vreo legătură cu Tosca. Ea e cu Cavaradossi. Urmând firul logic, îl săltăm pe pictor – că s-o găsi cine să termine Sant’Andrea della Valle – și, dacă-l caftește Sciarrone, ne spune tot. În cel mai rău caz, va recunoaște că el este Cesare Angelotti. Nu prea seamănă la chip și preocupări, dar dă bine la număr!
Scarpia aprobă planul, gândind că, cu acest prilej, își va îmbunătăți și palmaresul, căci Floria Tosca veni să negocieze.
– Floria Tosca! Che diluvio, che abisso di onori! – o întâmpină Scarpia, încurcând operele și citând din libretul Cenușăresei.
– În primul rând, am venit să mă interesez de soarta lui Mario Cavaradossi. Am auzit că l-ați arestat fără motiv!
– Doamnă, vă garantez că n-a fost fără motiv! Adevărat, încă nici n-am scos motivele de la el, e foarte încăpățânat!… Pe scurt, soarta sa e următoarea: pe moment, este torturat la beci și, după ce-și va recunoaște crimele, va fi executat. Cel mai probabil, mâine…
– Ce crime? – insistă cântăreața.
– V-am spus că e îndărătnic, așa că nu știm nici noi mai mult, deocamdată. Altceva aș dori să vă întreb… Ce ați fi dispusă să faceți ca să-i îmbunătățiți starea?
– Să studiez fizica cuantică! – glumi Tosca, în pofida momentului tensionat. Aș fi dispusă să fac ce se face. Asta…
– Asta ar schimba multe! Acum e torturat și viitor condamnat. Dar, ar putea deveni și încornorat…
– N-ar putea deveni doar încornorat, mai puțin torturat și făcut scăpat?
Baronul Scarpia cedă, căci Floria începuse să devină mai mult decât un simplu trofeu, parfumul femeii răvășindu-l.
– Îl știi pe doctorul Ciomu? – întrebă Tosca în dormitor.
– Nu. Cine-i?
– Nu contează atât cine e, ci ce știe să facă…
Și Tosca îi arătă lui Scarpia ultimele noutăți în domeniul chirurgiei, folosind un cuțitaș.
În acele vremuri, un mutilat nu mai putea ocupa o funcție publică și nu mai avea nicio autoritate. Mai mult, medicina era încă rudimentară, așa că un mădular amputat rămânea bun amputat. Chiar dacă, în zori, Mario Cavaradossi fu dus în fața plutonului de execuție, nimeni nu-și asumă să execute foc.
– Bată-vă Dumnezeu! Bată-vă Dumnezeu! Bată-vă Dumnezeu!… – se înfurie jandarmul Sciarrone, dar era doar un mod de a face pe nebunul, căci nici el nu se arătă dispus să tragă.
Sursa
