10 motive pentru care este bine să citeşti Biblia:

1. Biblia este o carte destul de groasă, astfel că scoaterea ei din bibliotecă şi punerea pe masă solicită în mod favorabil musculatura braţelor şi a pieptului.
2. Literele mici cu care este tipărită Biblia vor forţa globul ocular să facă un efort suplimentar de adaptare, ducând la îmbunătăţirea acuităţii vizuale.
3. Biblia este tipărită pe o foaie specială, subţire, a cărei răsfoire induce creierului o senzaţie de bine, stimulându-l să producă o cantitate suplimentară de endorfină.
4. Faptul că Biblia este împărţită în două mari părţi – Vechiul Testament şi Noul Testament – va forţa intelectul, în special al copiilor, să gândească organizat şi ordonat.
5. Cuvântul „Testament” induce ideea de moştenire, de recompensă, stimulând creierul să producă în continuare cantităţi suplimentare de endorfină.
6. Biblia începe cu cartea Genezei, spre deosebire de marea majoritate a cărţilor de beletristică care încep cu o prefaţă plictisitoare, care nu interesează pe nimeni.
7. În Biblie se vorbeşte despre pedepsele care îi aşteaptă pe cei păcătoşi în viaţa veşnică, ceea ce duce la creşterea nivelului de adrenalină din sânge, ducând la accelerarea ritmului cardiac şi a intensităţii respiraţiei, cu efecte benefice asupra circulaţiei sanguine şi a oxigenării organismului.
8. În Cartea Apocalipsei, Binele triumfă asupra Răului, ceea ce induce o stare de uşurare asupra creierului, determinându-l să producă cantităţi suplimentare de endorfină.
9. Lectura Bibliei nu este întreruptă de reclame, ca în cazul emisiunilor televizate, ceea ce conduce la îmbunătăţirea puterii de concentrare, în special a adolescenţilor.
10. Biblia este o carte fără un autor precizat, astfel că nu vei fi obligat să ţii minte un nume care nu-ţi spune nimic – ca în cazul cărţilor de beletristică – şi te vei putea concentra mai bine asupra acţiunii.


Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img