Mi-am pregătit cipici, mănuși de cauciuc, dopuri de vată pentru urechi și nas, ciorapi de damă, pampers, ochelari, provizii de alimente, izoletă verde, izoletă roșie și, bineînțeles, măști de protecție.
Sursa
Anul debută cu pandemia de badass-20, boală contagioasă care se transmite în principal din cauza nerespectării igienei zonei intime. În Italia au murit trei bătrâni, în Israel, doi, iar în Statele Unite, circa 40, fără a mai număra...
M'Wambe îmi explică: - La noi, sunt trei orientări politice: dreapta, stânga și centru. Dreapta zice că bananele sunt ale poporului, stânga vrea să le dăm olandezilor, iar cei de centru susțin să le dăm, dar nu chiar...
În vreme ce toţi ne apucarăm să mâncăm foie gras, alăturat unui vin Chateau Cheval Blanc 1974, soţii Petrescu rămaseră ţepeni, aşteptând ca ospătarul să-i bage-n seamă. Aceasta se întâmplă tocmai pe când noi, ceilalţi, ne desfătam cu caviar.
-...
Ziua de joi n-a fost una tocmai reuşită pentru Amalia Marian. Nu doar că tunsoarea cu care se gândise că va fermeca electoratul o făcea să pară mai grasă, dar mai fusese şi răpită la ieşirea din coafor.
Viorel şi...
Aurel își zise să nu mai suprasolicite peștișorul de aur: - Am o singură dorință - zise. Să pot face trei lucruri deodată. - Spală-te pe mâini! Ești responsabil, arăți că îți pasă și salvezi vieți! Plus că...
Apărând câteva cazuri de hărţuire sexuală în sânul Poliţiei, comisarul Gherasim îşi dădu seama că femeia e lucrul dracului şi se gândi să preîntâmpine astfel de situaţii în echipa pe care o conducea. Oricând, mai cu seamă după câteva...