Eu mereu am zis că alegerile sunt vax și că hai să n-o mai dăm cotită cu interfețe, că e mai bine să fim sinceri până la capăt și să angajăm direct expați în toate funcțiile și demnitățile de conducere din stat. Ce rost mai are azi, în mileniul al treilea, să ne cramponăm de ideea desuetă că populația are nevoie să vadă în funcții niște fețe de români, mai ales că nici nu se mai aplică la această tripletă, unde avem doi nemți și un securist local, ca în conducerea corporațiilor și a băncilor, unde securistul corporației (fostul securist al întreprinderii pe vremea Plumbuitului), este mereu vicele. Mai ales că, dacă am avea tăria să acceptăm realitatea că nu alegem nimica și că aleșii ne sunt desemnați, am putea găsi o cale de a angaja niște expați mai buni decât ăștia trei mameluci, doi activiști și un gradu’, că e țara plină de excelente companii de HR care ar putea face un headhunting mai successful. Sunt sigur că populația ar aprecia, în locul acestui împiedicat rătăcit de Nicușor, un francez simpatic pe nume Jean-Pierre Fromage, precum și un premier pe nume Hermann Schnitzel, un cabinet compus din Hans Leberwurst, Gunther Sauerkraut și Irene Apflestrudel, cu un Gianni Limoncello la cultură, poate. Decât căcat, mai bine sinceritate și poftă bună.
