Dintre toate sărăciile prin care orice om trece de-a lungul vieții, precum trenu

Dintre toate sărăciile prin care orice om trece de-a lungul vieții, precum trenul prin tuneluri, sărăcia cu duhul e cel mai lung și mai negru tunel, zic eu. Este tunelul prin care trece azi președintele Nicușor Dan, deși nu sunt sigur că este o trecere, adică nu e ca un om care vine de la lumină, intră în tunel, stă ce stă în întuneric și apoi iese iar la lumină. Sunt semne că este un Nicușor Dan este un om al tunelului, iar unul dintre aceste semne este că nu se poate identifica o perioadă a carierei sale în care să nu fi fost un sărăntoc cu duhul, adică o perioadă în care măreția și generozitatea infinită a universului să-l fi băgat în seamă și să-l înflorească, așa cum ai lua o legătură bleagă de pătrunjel de supermaket pe care o pui într-un pahar la fereastră și pătrunjelul se trezește la viață. Mai degrabă seamănă cu un cartof, pe care cu cât îl pui mai întuneric, cu atât înfrunzește mai dihai. După cum se știe, sărăcia cu duhul nu este un atribut al inteligenței și nici o consecință a ei, în sensul că un om inteligent nu devine automat mai bogat în spirit, nu. Din construcție, orice om se naște cu darul de a se revărsa pe sine în lume, către semenii săi, iar ceea ce revarsă este duh sau, în termeni mai laici, inspirație. Un om plin de duh revarsă în jur inspirație, pe când un sărac cu duhul revarsă în jur nimica, sau mai exact, revarsă sărăcie, micime și lipsuri, chestiuni care nu îi luminează pe alții, ci dimpotrivă, le ia și bruma de chef de viață pe care o aveau. Vampiri energetici, gen. Sug duhul omului în loc să-i dea duh și să-l anime și să-l lumineze. La Nicușor Dan, primul semn major de sărăcie cu duhul a fost desemnarea tomacului. Mi-am zis că o fi fost vreun accident. Fiind prima desemnare sută la sută din capul lui, i-am slăbit lesa, zicând că prima nu se pune. Mai greșește omul. Dar acum, cu Veștea, nu mai încape îndoială: atât poate el. Sărăntoc cu duhul, el revarsă asupra lumii, sărăntocisme care îți taie cheful de politică și, în sens mai larg, de viață. Nu sunt om de știință și nu am verificat teoria cu oamenii de știință britanici, dar la mine rezultatele sunt concludente. Avem un președinte care, nefiind capabil să se ridice la nivelul țării, aduce țara la nivelul lui. Precum un Mercur retrograd de la Cotroceni, ăsta ne trage în jos pe toți, spre o sărăcie cu duhul care este străină sufletului vibrant și haios al națiunii care l-a ocazionat pe Caragiale. Omul este un alien printre oameni, și nu în sensul bun, ci în sensul în care ne alienează pe toți și ne face asemenea lui, mici, triști, umblând stingheri pe lângă pereți și covoare, niște ciudați ranchiunioși care dau alandala din mâini și izbucnesc în scurte reprize de râs atunci când nu-i nimic de râs. Eliberarea mandatului de președinte de persoana acestui trist este, în opinia mea, nu vreo mare dramă sau vreo mare lucrare politică, ci un simplu act de igienă spirituală națională. Ca și cum ai deschide puțin fereastra să iasă musca aia. Fleac cu fleac se scoate.


Sursa