Ca în alte un milioane de cazuri în care miniștri ambesili sau gangsteri își dau

Ca în alte un milioane de cazuri în care miniștri ambesili sau gangsteri își dau demisii ”de onoare” (au onoare întodeauna ”după”, niciodată ”înainte”), și în cazul de azi, al ministrului demisionat de la Cultură, chestiunea nu se pune dacă ”a greșit și el” sau, în acest caz, ”l-a luat gura pe dinainte”, ci ridică problema responsabilității partidului; iar fiindcă partidul este o persoană juridică și n-are față și creier, ridica problema responsabilității liderului de partid care l-a nominalizat pe ambesil. Îți dai seama ce specii bizare de politicieni sunt pe la partidul ăla, dacă șeful partidului se uită la ambesil și își zice în sinea lui ”ăsta ar fi bun de ministru la Cultură!”. Bine, asta dacă nu cumva l-a pus ministru la oha, ca să ia la mișto cultura română, ceea ce nu este deloc exclus, în lumina evenimentului care i-a atras demisia. Apoi, răspunderea pică, în mod firesc instituțional, pe următorii doi dintre aceia care l-au făcut ministru, adică pe Bolojan și Nicușor Dan, care au semnat niznai un gagiu atât de vizibil de ambesil, încât simpla proximitate cu el radiază ambesilitate, ceea ce s-a confirmat la fiecare apariție a ambesilului. Din păcate, fraza ”îmi bag pula în interesul național, că eu sunt ungur”, îl plasează pe specimen în istorie, ceea ce este nedrept. În afară de tradiționale urări național-sexuale, ăsta nu merită nimic mai mult decât o radieră. Nu e e singurul, adică nu-i o excepție într-un guvern de pomină, din fericire, unul pe picior de plecare, însă, din păcate, și un guvern pe picior de revenire, sub o altă formă, probabil că încă și mai nenorocită, cu același soi de miruțeni, buzoieni și țoieni, ca să menționez doar boamfele celebre. Se confirmă că orice s-a zis contra acestui guvern și, în sens mai larg, față de conducerea statului emanată din ultimele alegeri, este prea puțin față de cât ar merita. Deja, pot fi înjurați doar din principiu. N-ai cum da greș.


Sursa