Cum explică ministrul Culturii, András Demeter, faptul că și-a retras, deocamdat

Cum explică ministrul Culturii, András Demeter, faptul că și-a retras, deocamdată, ”contribuția” la cultura română, aia cu actorii care sunt obligați să ponteze opt ore de muncă dacă vor job la stat?
András Demeter: – Actorii au spus că „noi, cei din instituțiile subordonate Ministerului Culturii, nu vrem să fim cobaii nici unei încercări„.
Și András Demeter completează: – Înseamnă că va trebui să facem încercarea altfel, prin altă formă, cu alții.
Adică, zice András Demeter, ”contribuția” se amână, însă urmează să schimbe cobaii până ce se găsește soiul de cobai care acceptă ”contribuția”. Pe scurt, ce-avem noi aici? Mă aventurez să opinez că avem, in nuce, sistemul de comandă și control al UE în țările membre. Schimbă liderii până ce ajung la putere liderii care execută, nu discută. Și ce mai avem? Avem viziunea UE despre populația unei țări (în acest caz, România): cobai. Revenind la András Demeter: simplul fapt că după ce face declarația asta în public mai lucrează, nu ca ministru, dar ca orice fel de bugetar în statul român, definește statul român, nu ca pe statul nostru, al poporului român, ci ca pe un stat de ocupație, care tolerează și susține pe oricine călărește, umilește, strânge șurubul și (scuze pentru cuvântul dramatic, dar se potrivește) împilează poporul. Iar situația că după această declarație a lui András Demeter nu a început o grevă generală spontană (nu o grevă sinidicalizată, vax) în toate instituțiile de cultură din România, este, zic eu, dovada că populația de cobai n-are probleme să fie cobai, așa că rămâne la dispoziția lui András Demeter sau a oricărui Mengele cultural care va fi năimit să instituie ”contribuții”. Detest să zic și eu banalul ”își merită soarta”, deoarece soarta nu se merită, ea este. Însă, în acest caz, sunt de acord: culturalii își merită soarta. Noroc că acum sunt matur și nu mai am așteptări de la intelectuali, că altfel sufeream sau ceva. Acum doar beau o bere și zic ca Mitică din piesa ”Mitică Blues” a lu’ Meșterul Manele: ”există mai multe forme de durere, dar aceasta nu este una dintre ele”. Pun și link către piesă în comments, pentru alți maturi ca mine, măcar să ne veselim, dreq.


Sursa