M-am dus la Supermarket ca să-mi iau roșii, arătau superb, am pus două roșii în

M-am dus la Supermarket ca să-mi iau roșii, arătau superb, am pus două roșii în punguliță, a treia mi-a scăpat din mână și a căzut pe jos ca o piatră, bonk! – de-a crăpat cimentu’ ăla bej și rămas și un mic crater, de ziceai că s-a izbit un meteorit roșu de Lună. M-am gândit imediat cum mi-ar fi picat roșia aia în stomac și am ridicat mâinile în sus spre neoane ca să-mi strig denăzdejdea:
– Să-mi bag și să-mi dreg una-alta în roșiile voastre de căcat!
Nici n-am terminat bine de înjurat și dinspre megafonul Supermarketului s-a auzit o voce de tunet care mi-a răspuns:
– Sunt foarte fericit că înjurați Supermarketul, aveți tot dreptul, că și eu am înjurat supermarketuri pe vremea când încă nu eram director la Supermarket. Totuși, vă rog să înjurați responsabil, fiindcă au murit oameni pentru ca dumneavoastră să aveți Supermarket în România și roșii în miezul iernii, că altfel aveați și acum Gostat și nu cred că vă dădea mâna să înjurați Gostatul. De aceea, vă invit ca, înainte de a înjura, să vă gândiți și la pasul doi. Fără Supermarket, de unde ați mai lua roșii pentru salată orientală în ianuarie?
Am ridicat iar capul și am strigat în sus, spre megafon:
– Dom’le, nu am înjurat Supermarketul, am înjurat doar roșia asta.
Și am arătat cu degetul în jos spre roșia înfiptă în pardoseală.
– De la mine s-a auzit ca și cum ați fi înjurat Supermarketul. Ba mai mult, o parte din înjurătură a picat peste publicitatea in-store, ceea ce este inadmisibil. Dumneavoastră nu aveți respect pentru publicitate? Dumneavoastră nu aveți onoare?
– Dar dumneavoastră ați mânca roșia asta?
– Care roșie?
– Asta.
M-am aplecat și am luat roșia de pe ciment, având grijă să acopăr micul crater cu talpa, ca să nu mă trezesc că mă acuză că am distrus și spațiul comercial; mi-am luat avânt și am azvârlit-o în sus, spre megafon. Nu spre mirarea mea, roșia a țâșnit ca din pușcă, a trecut printre neoane, a făcut o gaură în megafon, și-a continuat zborul spre acoperișul de tablă pe care l-a perforat ca pe nimica, și apoi mai departe spre cer, nu știu încotro, probabil că spre Lună. Apoi am strigat și eu spre megafon:
– Roșia ASTA!
Doar că megafonul, fiind dezafectat de torpila roșie, nu mi-a mai răspuns nimeni. Na. Asta-i viața. Am pus celelate două roșii înapoi în lădiță și m-am dus liniștit spre raionul de păstăioase. Nu-mi mai fac salată orientală. O să-mi fac o fasole.


Sursa