În spiritul adevărului și al recunoașterii meritelor marilor noștri oameni de st


În spiritul adevărului și al recunoașterii meritelor marilor noștri oameni de stat, trebuie reamintit că Ludovic Orban a fost singurul înalt demnitar român (2020) care a reușit să ducă un cetățean român la o margine de câmp, să-l îmbrace în costum popular, să-i pună mască pe figură și să-l facă să țină o pâine țărănească mare, de cinci kile, pe daravelă, în timp ce i se cântă de Ciprian Porumbescu de către o violonistă de la filarmonică. Spre rușinea acelui român, nu a reușit să o țină și s-a ajutat cu mâinile, după cum se vede în poză. Păcat. Totuși, nici un alt demnitar român, nu că n-a reușit, dar nici măcar n-a încercat așa o realizare. Orban, acest ambițios. Poate singurul. Martori la tentativa de record național au fost Flutur (1), Orban (2), violonista (3), Bode, mulți alți fruntași peneliști suceveni, presa locală, precum și un numeros alai format din observatori imparțiali (în fundal) pe care, neambițios cum sunt, nu i-am mai numerotat. Ce vremuri. Ce mui. Ne-am delăsat, zău.





Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img