De ce cârâim și mârâim de fiecare dată când vine vorba despre președintele Nicuș

De ce cârâim și mârâim de fiecare dată când vine vorba despre președintele Nicușor Dan? Nu zic despre cei angajați politic sau simpatizanți ai opoziției, care sunt chitiți pe huo orice ar fi, ci despre noi, micro-burghezii, proletariatul activ online, personalul TESA, dăscălimea și mini-întreprinzărimea, adică, noi, civilimea, aceia care evaluăm politica și, în general, conducerea statului după doar două criterii: prețurile la mâncare, băutură și angarale, plus calitatea aparițiilor și a mesajelor publice. Mă rog, poate alții au și alte criterii, cum ar fi acela cu ”ce viitor ne dă el nouă și copiiilor noștri?”, însă eu, ca om (cred că) normal, sunt incapabil să accept ideea că o altă persoană în afară de mine îmi dă viiitorul. Pe scurt, dacă pe mandatul unui președinte se trăiește măcar la fel ca înainte sau mai bine, iar aparițiile sale publice sunt, ca un minim, conforme cu așteptările pentru cel mai înalt demnitar din stat, atunci n-am comentarii, tac și-mi văd de treabă. Nu e cazul acum. Președintele ia bile negre la ambele capitole, deci, să nu cârâi ar fi să încalc dreptul meu sfânt la exprimare prevăzut în Constituție. În ceea ce privește obiecția cu ”nu președintele este responsabil de cum se trăiește, ci premierul”, eu zic că premierul ăla este numit de președinte, deci mucles. Oricum ai da-o, președintele este responsabil, sau cum zic americanii el este omul ”where the buck stops”, adică el semnează și girează tot. Nu este aspect politic, economic, financiar sau de oricare altă natură care emană din stat care să nu ducă la președinte, într-un fel altul. Deci, e bine? Bravo președintelui! E rău? No, atunci, futie-l-ar Dumniezău! Am citit într-o postare a unui notoriu influencer și podcaster o explicație a adeziunii sale la acest președinte, unde podcasterul îl susține fiindcă președintele este ”om bun, cinstit și deștept” în ciuda faptului că ”nu este bun la vorbit și la interacționat cu oamenii în general, că e încet în decizii și un manager cel mult mediocru și dispus la compromisuri periculoase”. Iată un notoriu caz de șulfism podcastian, unde criteriile sunt întoarse cu susul în jos pentru a justifica un pupincurism sadea, de ce mai mehlemică speță. Sigur, dacă vrei să ieși la o bere cu un gagiu oarecare, criteriile sunt bune, fiindcă ți se rupe dacă ăla e tută social, prost manager și face compromisuri de căcat, tu bei o bere cu el fiindcă e bun, deștept și cinstit. Berea nu se supără dacă o bei cu triști nasoi. Dar dacă ăla este președintele statului, parcă este mai important să ceri de la el să fie spirt în conversație, chitit pe business și integru, nu? Poate că micile defecte și particularități ale președintelui nu sunt așa de mici, ci dimpotrivă, sunt uriașe dacă și le manifestă în afaceri de stat, nu? Poate că un podcaster integru ar fi zis invers ”deși e bun, deștept și cinstit, e varză pe tot ceea ce contează, deci e un președinte de căcat, nu îl susțin”. Dar n-avem noi podcasteri d-ăștia, sau dacă avem, avem prea puțini. Avem în schimb podcasteri alunecoși, fierți pe bani, care au aparatul intelectual pentru a justifica orice mizerie de idee, dar nu au aparatul moral pentru a spune că un căcat e un căcat și nu o prăjitură. Influenceri de cofetărie.

Sursa