Una dintre resemnările preferate ale acelora care au înțeles că jocurile sunt fă

Una dintre resemnările preferate ale acelora care au înțeles că jocurile sunt făcute, că pulimea e pulime și că nu e-n stare să schimbe nimic-niciodată, că nu vine nici răscoala globală și nu va apărea nici liderul luminos care va înstăpâni adevărul, pacea și dreptatea în și între popoare, este aceea că ”istoria ne va face dreptate”. Aceasta era și resemnarea mea de bază, până când, într-un brusc (și rar) moment de luciditate, mi-am dat seama că istoria nu va face nici o dreptate, niciodată, pentru simplul motiv că atunci când va veni vremea, nu îi va mai solicita nimeni să facă dreptate. Am serioase dubii că într-un viitor care mi se pare din ce în ce mai apropiat, se va mai duce cineva la istorie s-o întrebe cum au stat lucrurile pe vremea noastră toamna, să extragă din istorie o concluzie morală și izbăvitoare pentru timpurile noastre și, în acest fel, să ne facă dreptate, zicând, da, bă! Georgescu, Popescu și Icsulescu au avut dreptate, în Israel a fost genocid pe bune și dacă scoți miezul imperialist din civilizația vestică, civilizația vestică pică fleașcă pe podea, precum o coajă de banană din care ai scos banana. Sau cum ar zice aceia mai educați, mai profunzi și mai patetici decât mine: istoria s-a sfârșit. S-a împlinit visul zen: trăim în ”acum”. Trecutul nu se pune, viitorul e iluzie. Istoria s-a sfârșit nu în sensul că cineva, undeva, într-un server și în niște arhive va înceta să consemneze faptele, ci pentru că istoria nu va mai interesa pe nimeni. Presupunând că, în curând, AI-ul va deveni cea mai informată și cea mai competentă sursă de date și sinteze istorice, adică, undeva într-un server, întrega istorie a omenirii va fi minuțios documentată, clară precum cristalul, neatinsă de nici o interpretare și de nici o ideologie și va sta la îndemână 24/7, la liber, pentru a fi consultată și înțeleasă de către orice om cu ochi, minte și un telefon în mână, eu mă îndoiesc, în primul rând că acel om va apărea și, în al doilea rând, că va pune întrebările suficiente și necesare pentru ca AI-ul să-i afișeze adevărul și astfel să ne facă nouă, oalelor și ulcelelor nerăbdătoare, dreptate. Iată un fapt: inteligența artificială știe multe, dar nu vorbește neîntrebată. Spre deosebire de un profesor de istorie, ea nu se strofoacă să îi bage-n cap loazei de elev ceva cunoștințe. Iată încă un fapt: inteligența artificială oglindește omul din fața ei. Dacă ăla e un prost și pune întrebări prostești, inteligența artificială se prostește și ea, și vine la nivelul prostului aflat în fața ei. Fun fact: dacă omul nu-i curios, inteligența artificală îl lasă așa, în sosul lui, n-o să se apuce să-i stârnească curiozitatea, așa cum ar face un om luminat care se simte dator să-l lumineze și pe altul. Din această cauză, istoria va face dreptate cu o singură condiție: generația următoare să aibă întrebări și întrebările să fie bune. În visele mele de răzbunare, o răzbunare blândă, de oală și ulcea căreia nu prea-ai mai pasă de timp și timpuri, momentul în care istoria va face dreptate mi se înfățișează aievea. Văd cum un fleț, o mlădiță niznai a generației VR de mâine se pomenește față-n față cu imensitatea inteligenței artificale și pune, din greșeală, întrebarea care o face pe inteligența artificială să reverse instantaneu asupra lui nimic mai puțin decât întreg adevărul istoric. Copleșită de atâta informație și adevăr, mlădița clachează intelectual și adoarme în secunda doi. Totuși, în secunda unu, istoria a făcut dreptate. Mie mi-ar ajunge. Să-mi doresc mai mult ar fi fudulie.


Sursa