Când Fritz declară că încă nu este cetățean român în acte, adică nu este, de fapt, cetățean român (fiindcă cetățenia se dă cu acte, nu cu atingerea umărului petentului cu un cartonaș de bere după ce-a băut zece halbe în sub un minut), el deschide un mirific târâm al poeziei cetățeniei, fiindcă, dacă nu ești cetățean în acte, în ce poți fi cetățean? Desigur, în spirit. Cum îți dai seama că ești cetățean român în spirit? De pildă, atunci când ești cetățean german și ocupi în România funcții publice pe care nu le poți ocupa ca cetățean german, iar jandarmii nu dau buzna în birou în secunda doi ca să te ia de-o aripă în timp ce tu protestezi, ”dar de ce bulan în cur băgat machen?”, iar jandarmul îți răspunde, ”fiindcă azi e Freitag, deci bulan macht Freitag”. Așadar, dacă ocupi ilegal o funcție publică, să zicem, într-o Donnerstag și trece Freitag și nu simți un bulan în dos, ești român în spirit, adică ai făcut o nefăcută, știi c-ai făcut-o, dar mergi pe burtă că poate nu pățești nimic. Mai poți fi cetățean român fără acte și dacă ești cetățean român în ciudă, adică ai o gagică în Lörrach, Baden-Württemberg, care mulge vaci mov la fabrica Milka de acolo și vrea s-o iei de nevastă, iar tu o minți că ești cetățean român ca să-ți dea papucii, deoarece ea este progresită și știi exact că nu se combină cu unul de viță nobilă. Însă impresia mea este că Fritz suferă de o afecțiune numită ”în capul meu sunt ce vreau”, afecțiune de care se știe că au suferit și alți mari suprarealiști, cum ar fi marele poet francez Rimbaud, care a și zis ”„Cred că sunt în Iad, deci sunt.” Deci, este.
Când Fritz declară că încă nu este cetățean român în acte, adică nu este, de fap
Articole similare
- Advertisement -
