Ce era populația divizată pe marile filosofii în timpul campaniei electorale, de

Ce era populația divizată pe marile filosofii în timpul campaniei electorale, de ziceai că se înfruntau în idei milioane de Heidegger cu milioane de Derrida, însă acum, după ce europeniștii ucrainiști au câștigat tot, falia ideologică, în loc să se niveleze și să ne dăm mâna zâmbind peste o Dâmboviță mică, s-a adâncit și mai mult și s-a făcut hău fără fund, ceea ce este de mirare, fiindcă, de obicei, omul care câștigă este fericit și în fericirea lui găsește adesea și generozitatea să întindă mâna inamicului și să zică „nu ai fost tu prost, am avut eu noroc, bate palma și hai la o bere”. Nu s-a întâmplat așa, ci dimpotrivă, învingătorii au devenit încă și mai îndârjiți, și mai activiști, și mai chitiți să toarne benzină pe fostul adversar, să aprindă un chibrit și să lase chibritul aprins să cadă în ralanti pe scăfârlia învinsului, zicând: who’s the intelectual now? Pe scurt, armatele electorale n-au plecat acasă după război, ci au rămas să lupte mai departe, ca guerile. De ce? Explicația vine din firea umană. Când omul se înverșunează contra ceva sau cuiva și câștigă, se simte dator să-i placă ce-a câștigat, chit că, de fapt, nu-i place și se miră și el, deși doar în sinea lui: pentru mizeria asta m-am bătut eu ca un leu? bou ce sunt! Ba, omul cade chiar și-n partea ailaltă și începe să susțină și mai dihai mizeria pentru care s-a bătut, deși mai mult ca să arate că e consecvent, deși consecvența nu-i o valoare absolută, uneori e bună, alteori nu, că d-aia s-a pronunțat și Marin Preda pe subiect când a zis: numai boul este consecvent. Pe de altă parte, suveraniștii, cei învinși, n-au resimțit înfrângerea electorală în același fel. Nefiind ei uniți în luptă, nu aveau cum să fie uniți nici în înfrângere. Eu am identificat patru feluri de suveraniști, așa încât, deși eșecul a fost pentru toți, el s-a simțit în patru feluri diferite. De pildă, suveraniștii ca mine, cei neatașați de nici una dintre figurile electorale suveraniste, dar care cred că nițel suveranism ar fi bun în aceste vremuri care dizolvă identități cu tot cu oameni, suferă moderat, deoarece, chiar dacă ei visează la suveranism, ei încă nu l-au văzut aievea cu ochii lor, decât poate la alții, cum ar fi la americani, ruși, englezi, francezi și germani, deci nu este o pierdere dacă pierzi ceva ce n-ai avut. Dar suveraniștii ăilalți, simioniștii, georgiștii și șoșociștii au luat înfrângerea direct în piept, mai ales că după înfrângere, liderii suveraniști au dispărut ca și cum nici n-ar fi fost. Unii le-au căutat scuze acelor lideri, au zis că poate s-au retras ca să-și lingă rănile, însă alții, mai necruțători, au zis că nu, mai degrabă s-au retras ca să și le sugă. Oamenii reacționează diferit la durere. Dar ceea ce-i unește pe toți este retragerea colectivă într-o contemplație, speră ei, vindecătoare, deși este un mult sadism amestecat cu masochism în acea contemplație, fiindcă ceea ce contemplă acum suveraniștii este exact ceea ce au prezis că se va întâmpla dacă ăilalți câștigă. Altfel zis, suveraniștii tac acum cu tăcerea acuzatoare a soacrei care i-a prezis fiului ce se va întîmpla dacă se însoară cu parașuta aia. Acesta este încă un motiv pentru care progresiștii, în loc să se relaxeze știind că, de-acum, omul lor și partidele lor vor face din țara noastră un soare luminos pe cerul întunecat al lumii, au rămas în starea de luptă. Li se uită suveraniștii peste umăr și se intimidează. Hai, băieți, tefeliști, progresiști, globaliști, gata, v-a ieșit pasiența, de-acum, sunteți liberi să revărsați peste țară și popor libertatea, civilizația și prosperitatea pe care le-ați promis! Hai! Însă partea cu livrarea promisiunilor este greu. Nu toți poate. Mai ales că ceea ce au livrat până acum este și mai puțină libertate, și mai puțină prosperitate, deci și mai puțină civilizație. Este mai ușor să faci ce-ai mai făcut și să te întorci la înjurat populația. Nu sunt istoric, dar cred că este prima dată în istorie când ăia care guvernează acuză populația că nu se ridică la înălțimea guvernării. Ne cerem scuze. Proști, Măria ta!


Sursa