Aici se poate observa marca marketingarilor politici peneliști, a ălora care nu doar că l-au ps pe săracu Ciucă să scrie o carte, dar l-au și convins că scrisul de cărți îl ajută să ajungă președinte. Sunt tot ăia care s-au așezat creier lângă creier cu alți trepanați, omologii lor de la pesedeu au stabilit că bietul Cadillac Man, Cârstoiu, are șanse să se aleagă primar. Acum, același genii au venit și i-au zis lui Crin Antonescu ”du-te și cumpără o pâine, noi te filmăm, o să rupi la popor”, iar ăla n-a zis ”e stupid, ce să fac cu o pâine dacă nu iau și parizer”, ci a zis doar ”bine”, că și pe el tot atât îl duce mintea. Rezultatul este o filmare cu trei ciocli îmbrăcați în paltoane negre ca la priveghi (în comments), care dau buzna peste săraca femeia aia de la tejghea și cer pâine, prefăcându-se dublu, o dată că homarul merge cu pâine și a doua oară că ei mănâncă acasă, în bucătărie, cu multă pâine și cu borcanul de muștar, ketchup și murături pe masă. De fapt, în filmare s-a evidențiat un Antonescu îmbrăcat la ștoc, ca un domn, dar un domn care nici n-are nici măcar portofel, că scoate cashul în buzunar, ca ospătarii. Probabil că ciocli ăia doi din spate i-au dat mai înainte o cărămidă de sute ca să facă tranzacția și să pară că Antonescu e și el om ca toți oamenii, nu e doar un prost care se hlizește ca la camera ascunsă atunci când cumpără o pâine. Dar ce mi-a atras mie atenția a fost mișcarea de chitră atunci când scoate banii și îi numără aproape de piept, ca un hârciog care-și numără bobițele toamna, după secerat, cu lăbuțele făcute gheară, de parcă era avarul Volpone, mai că nu făcea infarct că trebuie să dea bani. Pe scurt, eu nu cred că ăsta-i pus pe dat. Nu știe cum. Orice ar aștepta populația de la el, aia i se va lua populației, nu i se va da. Despre pâini nu știm ce s-a ales de ele. Poate l-a sunat nevastă-sa și i-a zis ”pune o pâine pe DHL să ajungă dimineață la Bruxelles, c-am uitat să iau pâine”? Sau poate după ce-a luat pâine, chiar s-a dus vizavi, să ia și niște parizer, dar ăia de la marketing n-au mai filmat. Și-or fi zis, ”e prea de tot”. Genii.
Sursa