Când CTP, influencerul care mie îmi pare a fi de actuală jenă și viitoare tristă amintire, zice că rezultatul alegerilor din primul tur nu este o lovitură de stat, ci este ”o lovitură de popor”, adică poporul a dat o lovitură statului său pentru a prelua conducerea, el zice și bine, și greșit, deoarece dă premisa corectă (deși din greșeală, că deh), aceea că că statul nu mai este poporul, a devenit o entitate atât aparte, cât și ostilă poporului. Or, deoarece statul ar trebui să se afle în serviciul poporului care l-a înființat anume în scopul de a servi, în momentul când statul nu mai respectă fișa postului, poporul îi dă o lovitură și-l schimbă cu altul, cu unul care nu minte și fură, precum servitorul ăsta. Pe scurt, CTP să zică mersi că lovitura de popor a fost civilizată și poporul a lovit cu ștampila, nu cu toporul, că altfel CTP, cetepismul și cetepiștii privați și de stat nu mai schimbau likeuri între ei, ci impresii din pârnaie. Nu e prima dată când observ că discursurile lui CTP, deși diferite în formă și conținut, seamănă din ce în ce mai bine în spirit cu discursul procurorului comunist de la procesul lui Antonescu. O fi gena, ceva.
Sursa