Previzibil. Americanii încep să descopere obsesia guvernului democrat al lui Bid


Previzibil. Americanii încep să descopere obsesia guvernului democrat al lui Biden / Kamala pentru descurajarea creștinismului, o obsesie care a infestat tot spațiul de influență american, inclusiv România. Altfel zis, userismul, tefelismul, cetepismul și alte curente ”civice” anticreștine nu erau și nu sunt deloc curente civice, organice, ci doar conformism la politicile curente ale guvernului american, mai exact, conformism remunerat.

”Un raport a arătat că aproape 70% dintre acțiunile de aplicare a legii executate de Departamentul de Educație al administrației Biden au vizat școlile creștine.

Fox News (link în comments): ”Potrivit unui comunicat de presă publicat de American Principles Project (APP), aceștia s-au bazat pe noile date obținute, constatând că aproape 70% dintre acțiunile de aplicare a legii ale Departamentului Educației (ED) s-au ocupat de școli creștine, chiar dacă acele școli reprezintă mai puțin de 10% dintre studenți din SUA.

Directorul de politici APP, Jon Schweppe, a declarat că democrații au fost „ocupați să înarmeze fiecare parte a guvernului federal pentru a-și viza adversarii” în ultimii patru ani.”




Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img