Popescu : (în șoaptă, către colegul de bancă) – Eu când aud de extemporal îmi vine să scot cuțitu’.
Profesoara : – Extemporal!
Popescu : (scoate cuțitul și îl înfige de mai multe ori în gâtul profesoarei) – Graaa-aaah, mori bestie!
Profesoara : (cu ultima suflare) – Popescu, patru la purtare!
Popescu : (azvârle cuțitul și își ascunde fața în mâinile pline de sânge) – Ahhh, viața mea este distrusă! Doamna profesoară, vă implor, nu-mi distrugeți viitorul!
Profesoara : (…)
Ușa zboară în țăndări, intră Poliția.
Căpitanul Dobermann : (trage un foc de armă în aer) – Stop! Nu mișcă nimeni! Cine i-a luat gâtul doamnei profesoare?
Popescu : – Nu știm, domnule polițist, noi n-am văzut, că dădeam extemporal.
Sergentul Raiffeisen : (vede cuțitul pe podea) – Arma crimei, domnule căpitan!
Căpitanul Dobermann : (cu ochi de șoim) – Atenție, este scris ceva pe acel cuțit!
Sergentul Raiffeisen : – Criminalul, într-un acces de ego, și-a scrijelit numele pe mâner, domnule căpitan!
Căpitanul Dobermann : (satisfacție abia ținută în frâu) – L-am prins! Ce scrie pe mâner, sergent Raiffeisen?
Sergentul Raiffeisen : – Scrie „Romania Educata”!
Căpitanul Dobermann : – E scris cu diacritice?
Sergentul Raiffeisen : – Nu, domnule căpitan!
Căpitanul Dobermann : – Hmmm. Ca de obicei.
Sergentul Raiffeisen : – Credeți că este „El”?
Căpitanul Dobermann : – Dacă cred? Sunt sigur, dragă Raiffeisene!
Sergentul Raiffeisen : – Încă un caz rezolvat!
Popescu : – Și extemporalul?
Căpitanul Dobermann : – Se anulează. Îl dați data viitoare, cu viitoarea profesoară.
Popescu : – Trăiască Poliția Română!
Căpitanul Dobermann : – Pe tine cum te cheamă, băiețaș?
Popescu : – Popescu.
Căpitanul Dobermann : – Îmi place de tine, Popescule, că ai spirit civic. Să mă cauți dacă te gândești la o carieră în Poliție. Cine știe, poate, într-o bună zi, tu vei fi acela care îl va prinde pe maleficul „România Educată”.
Popescu : Servesc Patria!
–
Sursa
