Cum scriam azi, mă apucă strănutul. Așa începe!
„Am vreun medic în listă?” – îmi veni instantaneu, apoi observai că Răzvan Constantinescu este online. Îi scriu:
– Dacă strănut, e de la coronavirus?
– Nu, e de la curent. Închide fereastra!
– Nu trebuie să fac colonoscopie?
– Nu. Eventual, în nas…
– Dar, dacă sunt balonat, nu-i de la coronavirus?
– Nu, e de la beșini!
Vă dați seama, vocabular de intelectual!… Totuși, continuai:
– Să vin la o colonoscopie?
– Nu, că nu intră colonoscopul!
– De la presiune?
– De la miros.
– Dar, dacă mă vaccinez cu o seringă luată din pubelă, nu iau coronavirus?
– Poate, o septicemie.
– Și-mi faci colonoscopie?
– Autopsie, dacă vrei, dar nu la noi, la IML.
Spuneți și voi dacă, cu așa medici, mai merită să-mi plătesc CAS-ul! Sau, cum ar veni, asigurarea RCA, că n-am bani de CASCO.
Sursa