După o întâlnire cu un înger pe care n-am mai dori s-o relatăm, Aurel se alese cu darul de a zări virușii de tip Corona așa cum vedem noi – să zicem – o catedrală.
– Uite la tipul ăla, cum îi mișună virușii-n barbă! – ne atenționă.
Ce să-i fi zis? Barba lui, virușii lui, treaba lui! Ce-i drept, i-am fi putut face denunț, însă ne grăbeam.
– Luăm troleul? – propuse Caius.
Dar, Aurel aruncă o singură privire și exlamă:
– Colcăie!
O luarăm pe jos. Pe podul Michelangelo, o femeie de o frumusețe răvășitoare!
– Ce zici? – întrebă Caius.
– Ce să zic? Are hainele pline de viruși!
– Păi, o dezbraci! Și, ulterior, te speli pe mâini cu multă atenție.
Eu mă gândeam la altceva:
– Auzi, Aurele, dacă tot te-ai întâlnit cu îngerul și te-a blagoslovit, nu era mai bine să-i fi cerut darul de-a ști unde găsim ouă fără să stăm la coadă?…
Sursa