Trimit această compunere online, deoarece nu am internet.
Noi stăm acasă. În felul acesta îi protejăm pe cei din jur.
Tata a zis că abia așteaptă să se deschidă birturile și că să-l bată Dumnezeu dacă mai dă pe-acasă o lună de zile.
Mamei deja i s-a făcut dor de el, căci i-a zis:
– Să vii când te-oi chema eu!
Azi, la Profi, am văzut-o pe profa de mate cu mască. Semăna cu Catwoman. M-a întrebat ce-am mai lucrat în izolare.
– Mai mult ecuații – am răspuns.
Polițiștii de la Secția 2 au confiscat 450 kilograme de pastă de mici și 80 de saci de cărbune.
– Unde dracu-i mai punem și pe ăștia? – întrebă agentul Tudose.
O dronă a intrat la noi în apartament și acum o țin legată de calorifer. Nu pot s-o manevrez, că telecomanda e la agentul Virgil.
În absența elementului uman, parcurile se refac.
Discoteca de pe stadion nu se mai ține.
– Și atunci, unde tot pleci pe geam? – o întreb pe soră-mea.
– Ies și eu, pentru distanțarea socială – zice ea, și vine abia către ziuă.
Sursa