Preşedintele era trist. Nu din pricina vreunui sentiment, ci de la căldură. Cumva, trebuia să-l înviorez. E trecut în fişa postului. Dar, cum să înviorezi o masă inertă? Pas cu pas.
– Tu nu eşti nici Bunicuţa, nici Ţapul şi nici Chiorul!… – improvizai.
– Şi ce sunt?
– Ei, ce eşti! E ca şi cum ai răspunde la întrebarea: De ce este întuneric noaptea? Nu poţi, în cuvinte omeneşti, răspunde unor taine abisale!…
A ţinut figura şi de data asta, începu a se socoti ceva aparte. Ceea ce, în felul său, şi este.
