Felix era curios cum este pe lumea cealaltă. Decepţionat de realitatea palpabilă, în care toţi îl făceau ba grobian, ba tolomac, ba ciuri-buri, decise să-şi tragă un glonţ în cap.
– Da’ de ce să nu-mi trag două? – îşi zise.
Aşa că-şi procură două revolvere, să poată trage şi cu dreapta şi cu stânga.
Îşi puse la fiecare tâmplă câte-un revolver şi apăsă pe trăgaci. Gloanţele se întâlniră şi se neutralizară. În loc să-i facă creierul terci, realizară nu ştiu ce conexiuni de Felix deveni savant. Asta nu-i ajută prea mult la început, că-l durea capul, avea dublă fractură.
La spital, se făcură obişnuitele pariuri, unii ziceau că moare, alţii, că scapă. Felix scăpă, după o internare de 28 de zile. De fapt, a scăpat mai repede, dar a mai fost ţinut sub observaţie. Cazul fu atât de interesant încât poliţia a omis, iniţial, să-l întrebe de unde-şi procurase armele. Că nu prea era voie să posezi aşa ceva. Când agenţilor le-a venit ideea, era tardiv, Felix declarând că nu-şi aminteşte nimic, apoi ceru câteva caiete de muzică, ca să scrie opera „”.
– Poate, sub forma artei, va dezvălui toată tărăşenia… – se iluzionă chestorul Stoler.
Nici vorbă, după „duetul decepţionaţilor”, personajele se împuşcă cu revolvere de recuzită, fără vreo explicaţie asupra provenienţei acestora. Muzica, în schimb, era frumoasă, multe arii devenind şlagăre în secţia 2.
Externat, Felix începu câteva facultăţi: Conservatorul, Medicina, Teologia, Filologie-Istorie şi Matematică-Fizică. Cum ar veni, nici acum nu era chiar în toate facultăţile.
Sursa