Stând pe closet, Viorel începu să gândească la cai verzi pe pereţi.
„Ce-ar fi să-mi injectez iaurt de băut în venă? Decât alte prostii… În definitiv, ce-ar putea să mi se-ntâmple? Ori mă simt extraordinar de bine, ori mor. Sau dobândesc o comorbiditate-n plus. În primul caz, merită, în al doilea, pagubă-n ciuperci!”
Îndată ce termină toată treaba la baie, Viorel se apucă să-şi facă damblaua. Puse, prudent, doar 60 de mililitri de iaurt. De altfel, atât îi permitea şi seringa, cât o băutură „mare” la scandinavi.
Nici excelent nu se simţi, nici nu muri. Alegând cea de-a treia cale, bărbatul ajunse la urgenţe.
– De la iaurt… – gemu.
– Nu-mi mai spune, că ştiu! – îl întrerupse doctorul Stoicănescu. Stăteai pe closet…
– Da!
– Normal, că acolo-i vin omului gânduri ciudate. Şi ţi-a dat prin minte: Oare cum ar fi să-mi fac, intravenos, o doză de iaurt de băut?
– Nu chiar cu cuvintele astea…
– Mă rog, nu gândim toţi la fel. Şi-ai făcut-o, iar acum te simţi naşpa de tot, regreţi că nu ţi-ai pus acetonă!
– Exact! – confirmă pacientul.
– Simona, încă un caz de IAIB! Perfuzie cu… De fapt, ştii, că ai făcut toată ziua.
Apoi, către Viorel:
– Bine, cel puțin, că ai venit la mine, altul te băga la coronavirus!…
IAIB este abrevierea pentru Intoxicaţie Acută cu Iaurt de Băut. Dacă încercaţi, evitaţi cel puţin produsele „Covalact”, celelalte mărci sunt mai urbane, nu-s chiar ca la țară.
Sursa