Rareori sunt căutat la opt dimineața. Pe de o parte, n-aș fi deschis, căci eram nervos, pe de altă parte, mi-am zis că-i tot aia. Deschid.
În ușă, o tânără superbă! „Sper că nu-i de la Martorii lui Iehova!” – îmi trecu prin minte, în vreme ce-o condusei în apartament. Încuiai ușa de două ori și, pentru orice eventualitate, am pus și lanțul de siguranță.
– Sunteți fumător? – mă întrebă fata.
– Așa și-așa… – răspunsei, căci mă temeam să nu-mi ceară țigări.
– Eu sunt Raluca, asistent la Asociația pentru Protecția Fumătorului. Fumați țigări de foi?
– Fumez orice: narghilea, trabuc, tămâie din cădelniță, pipa păcii, adulmec incendii… Când rămân fără tutun, las mâncarea să se afume și inhalez.
– Am înțeles! – zise asistenta și scoase o cutie cu havane.
Aprinsei o țigară de foi. Raluca mă întrebă:
– Ar merge și-un coniac Martell?
– Nu prea obișnuiesc, dar, la o țigară bună, de ce nu?
Ne puserăm în pahare, ei mai puțin.
– Cum v-ați dori să fie țigările? – mă întrebă după o vreme.
– De trei ori mai tari și de cinci ori mai ieftine!
– Cum îi priviți pe nefumători?
– Cu nețărmurită milă!
– Ce vicii aveți?
– Niciunul, doar virtuți!
Raluca își dezgoli, ca din greșeală, un umăr, apoi întrebă:
– Serios?
– Serios!
Deși nu prea obișnuiesc, am aprins și țigara de după.
Îmi lăsă și-un număr de telefon, în cazul că, vreodată, aș rămâne fără țigări de calitate.
Sursa
