X

Cum oamenii se omorau între ei tot mai rar, brigada de criminaliști fu reprofilată. Comisarul Damian le explică:
– De acum, pentru o lungă perioadă de timp, ne vom ocupa de asimptomatologie!
– Adică? – nu înțelese agentul Tudose.
Ca să o spunem drept, nu înțelesese nimeni, însă Tudose e cel mai tupeist.
– Adică vom căuta, depista și reține asimptomatici, predându-i instituțiilor abilitate. De exemplu, asimptomaticul . Evită cu abilitate camerele de supraveghere, umblă lela toată ziua și ne face nouă belele! Cum arată el? Poate arăta ca oricare dintre noi. Ce ocupație are? Poate avea ocupațiile cele mai diverse, de la vânzător de ziare la popă. Ce simptome prezintă? Niciunul, de vreme ce-i asimptomatic. Ce rău poate provoca? Unul enorm! Cernobîl, Hiroșima, taifunul Violeta și ciuma lui Caragea sunt fleac pe lângă ce poate declanșa unul ca el! Există riscul să ajungem la 1200 de infectați pe zi!…
– În cadrul Poliției? – interveni din nou Tudose.
– În cadrul societății în general. Dar, noi fiind eroii din linia întâi, desigur că suntem expuși…
– Primim și combinezoane de protecție?
– Izoletă nu-ți trebuie? Cum mai prinzi asimptomaticii în combinezon?
– Înțelegem. Totuși, cum îl recunoaștem pe… asimptomaticul ?
– De regulă, se plimbă fără vreun scop și, ca să nu i se aburească ochelarii, poartă masca sub nas.


Sursa

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img