Povestea pantofului găurit în talpă

– Ce miros! – observă un pantofior de damă violaceu, marca Ventura.
– Mda… – confirmă o surată Lacoste, de-un gri verzui.
Altădată un pantof pe cinste, ajuns în sacul cu vechituri un pantof de la vestita fabrică Guban simţi că la el se face referire.
– Uite, că are şi gaură-n talpă! – reveni botina Lacoste.
Ventura aştepta doar prilejul să-şi trimită săgeţile:
– Gaura s-ar zice că e pentru aerisire, dar dumnealui se tot aeriseşte de când a fost lepădat. Îţi dai seama cum o fi mirosit când încă era-n activitate!
Cumpărat în 1992 şi făcut cadou unui renumit poet, Guban – ca să-l numim astfel – îşi pierdu fratele de curând. Poetul îşi vizită o iubită într-o suburbie şi, fugărit de câţiva flăcăi, o luase peste câmp. Pământul clisos de decembrie îşi ceru ofranda, astfel că în apartamentul din Timişoara mai reveni doar pantoful piciorului drept. Dacă gaura n-ar fi constituit un impediment major până-n 2020, desperecherea îl recomandă pensionării. „Şi ce tălpi aveam odată, piele sută la sută!” – gândi cu amărăciune. Brusc îi veni chef să se certe, zicându-şi că, la urma urmei, el şi-a urmat menirea, purtându-şi proprietarul la redacţie, prin birturi ori la RENEL ani în şir, în vreme ce fiţoasele de Ventura şi Lacoste zăceau într-un raft nebăgate-n seamă.
– E lesne să te lauzi cu forma bună după ce, o viaţă întreagă, n-ai făcut nimic! – ripostă, cu oarecare întârziere. Eu, în schimb, am colaborat cu un vestit poet…
– Mda, vreun alcoolic! – punctă Lacoste.
– Nu era alcoolic! – protestă pantoful găurit în talpă. Sigur, mai mergea şi la birt, însă doar din când în când…
– N-ar fi fost rău – interveni Ventura – să se şi spele din când în când…
„Asta, ce-i drept, a cam omis!” – îşi zise pantoful, dar simţi nevoia să-şi apere poetul:
– Cânta şi la pian!
– Da, cu talpa găurită, simţi mai bine pedalele… – îl ironiză pantofiorul violaceu, după care căută să schimbe subiectul.


Sursa