Iona

Folosindu-mă de maşina timpului meşterită de H. G. Wells, m-am pomenit în Palestina, în plin veac al VIII-lea înainte de Hristos. Cunosc un bărbat.
– Ioan – mă prezint. Călător în timp.
– – răspunde el. Profet.
– Şi ce profeţeşti? – devin curios.
– Acum, nimic. Scriu o carte.
– Despre?
– Un fel de autobiografie.
– Păi, zi-mi şi mie! Şi eu mă pricep, am şi cont pe Facebook.
– Pe scurt, spun cum Dumnezeu mi-a poruncit să merg în cetatea Ninive.
– Şi tu te-ai dus?
– Nu imediat, am luat o corabie către Tars.
– Logic! Ce să fi făcut în Ninive? Şi?…
– Şi s-a stârnit o furtună mare, încât era să pierim cu toţii…
– Nu merge! – intervin. Angoasezi tineretul. Naufragiu, morţi, chinuri abominabile, familii îndurerate… Pune că v-a oprit paza de coastă!
– Mă rog… Zice echipajul că asta s-a întâmplat din pricina unuia dintre noi. Aruncă ei sorţi, sorţii mă arată pe mine, şi decid să mă arunce în mare.
– Stai! Spune că te-au trimis să speli puntea. E mai corect politic…
– Bun. Spăl eu puntea ce-o spăl, apoi îmi vine să spăl şi putina, aşa că sar în mare de bunăvoie. Vine un chit şi mă-nghite.
– Văleu! E mai rău decât în Scufiţa Roşie! Scrie că a venit un delfin şi te-ai urcat pe spinarea lui. Delfinii sunt fiinţe non-umane…
– Aşa. Şi eu, călărind delfinul, începui să mă rog lui Dumnezeu…
– Fundamentalism! Bagă că ai început să lauzi natura.
– Laud eu natura ce-o laud, trei zile şi trei nopţi…
– Cititorii-şi pierd răbdarea! Spune că ai lăudat-o circa două ore. Şi?
– Şi ajung la Ninive. Acolo, le zic că cetatea va fi nimicită în trei zile!
– Holocaust! Spune că i-ai ameninţat cu sancţiuni economice, pe motiv de nerespectare a drepturilor omului.
– Aşa. Respectă ăia drepturile omului şi cetatea rămâne neatinsă…
– Frumos! – admit.
– Eu stăteam la umbra unui vrej. Vine un vierme şi-i roade rădăcina, iar vrejul se usucă…
– La tine toate ori cad în mare, ori se dărâmă, ori se usucă! Scrie acolo că era un vrej modificat genetic şi-n trei zile se făcu ditamai plantaţia, oferind ninivitenilor locuri de muncă!
– Amin! – făcu , cu lucrarea oferită mură-n gură.


Sursa

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img