333 înainte de Hristos. Planeta privea înmărmurită la cuceririle lui Alexandru Macedon în Răsărit. Nu mai miră pe nimeni când își zise „cel Mare”. Pentru daci, nu era mare deloc. „Tiran sângeros”, „nebun”, „ucigaș” sau „psihopat dement” i se zicea. I-au mai zis chiar și „mânz” sau „varză”, și poate l-ar fi etichetat și mai și, dacă nu s-ar fi lovit de sărăcia vocabularului.
Bordeiele arborară însemne persane, în semn de solidaritate, și cei mai mulți se arătară gata de a primi refugiați persani. Însă, cei câțiva sosiți spuseră că ei ar merge mai departe, către occident, într-atât pătrunsese groaza în ei.
Unii susțineau că, totuși, nu Alexandru săvârșește atrocitățile, el fiind mort de mult, ci fratele lui geamăn ori o sosie.
Preotul Deceneu chemă dacii la solidaritate:
– Să le impunem sancțiuni economice!
– Adică?
– Nu le mai exportăm telemea și renunțăm la uleiul lor de măsline! Și, dacă va veni vreun Burebista, să taie și viile ca, dacă vor năvăli macedonenii aici, să moară de sete!
Sursa